Traficul rutier a fost reluat pe DN 25 Galaţi-Tecuci. Nu şi pentru autovehiculele de mare tonaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe DN 25 viteza maximă admisă a fost redusă la 50 de km/h. Foto: Facebook/GSDG
Pe DN 25 viteza maximă admisă a fost redusă la 50 de km/h. Foto: Facebook/GSDG

Autovehiculele de peste 7,5 tone sunt redirecţionate pe alte rute. Specialiştii de la Drumuri Naţionale sunt la faţa locului pentru a vedea cât de mult a fost afectată structura de rezistenţă a drumului.

Drumul Naţional 25 Galaţi-Tecuci a fost redeschis astăzi dimineaţă traficului rutier. Drumarii au însă restricţii în privinţa tonajului. Astfel, autovehiculele rutiere cu greutate mai mare de 7,5 tone sunt redirecţionate pe alte rute. Şi viteza maximă admisă pe sectorul inundat a fost redusă de la 70 la 50 km/h.

Specialiştii de la Drumuri Naţionale sunt prezenţi la faţa locului pentru a vedea în ce măsură infrastructura rutieră a fost afectată în cele şapte zile cât a stat sub ape.

Şoferii care conduc autovehicule cu greutate mai mare de 7,5 tone pot folosi ruta ocolitoare DN2B Şendreni - Brăila, DN23 Brăila - Focşani, DN2 Focşani - Tişiţa, DN24 Tişiţa - Tecuci.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite