Poliţistul care l-a prins pe ucigaşul oamenilor străzii este un mare sportiv al României. Peste 200 de trofee câştigate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Tâmpeanu FOTO Arhiva personală
Mihai Tâmpeanu FOTO Arhiva personală

Agentul de poliţie Cristian-Mihai Tâmpeanu, cel care l-a dus în faţa judecătorilor pe incendiatorul oamenilor străzii din Galaţi, este unul dintre cei mai mari campioni la karate tradiţional din istoria României, având la activ peste 200 de trofee naţionale, europene şi mondiale.

Îl cheamă Cristian-Mihai Tâmpeanu şi, la nici 30 de ani, este unul dintre cei mai mari campioni români la arte marţiale. Chiar dacă nu prea l-aţi văzut pe la ştirile sportive (acaparate de mondenităţile din jurul fotbalului), trebuie să ştiţi că excepţionalul sportiv din Galaţi a adunat până acum adunat sute de trofee naţionale, europene şi mondiale la karate tradiţional. 

A rămas, însă, de aceeaşi modestie ca la începuturi, adică la fel ca acum 22 de ani, când păşea pentru prima oară în sala de antrenament.

Ceea ce mai puţină lume ştie (cel puţin deocamdată), este că Mihai e şi un agent de poliţie foarte apreciat (a absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina), în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, unde participă la misiunile cele mai grele.

De altfel, tânărul poliţist a făcut parte din echipa de anchetă care, în urmă cu câteva zile, a reuşit să-l prindă, în timp record, pe individul din Galaţi care a incendiat doi oameni ai străzii.

Proaspăt campion european în Polonia

Viaţa lui Mihai Tâmpeanu seamănă cu un carusel, căci se desfăşoară într-un ritm extrem de alert, care cu siguranţă că nu este la îndemâna oricui. Înainte de a vorbi de palmaresul sportiv de excepţie al lui Mihai Tâmpeanu, se cuvine să menţionăm că acum mai puţin de o lună (în 14 octombrie 2016)  a câştigat medalia de aur la enbu mixt seniori la Campionatul European de Karate Fudokan ce a avut loc în Polonia. Medalia de aur a fost completată şi cu o medalie de argint la proba kata individual.

La numai câteva zile după ce s-a întors, încununat cu lauri, în ţară, a participat, perioada 18-21 octombrie, Campionatul de Karate Do al Ministerul Afacerilor Interne (MAI), care a avut loc în municipiul Râmnicu Vâlcea. În calitate de reprezentant al IPJ Galaţi, Mihai Tâmpeanu a obţinut locul I la proba de kumite individual (categoria 75 kg) şi locul II la proba kata individual masculin.

N-a avut timp nici să-şi tragă sufletul căci, a doua zi după încheierea campionatului naţional MAI, a fost cooptat, pe 22 octombrie, în echipa de anchetă care s-a ocupat de găsirea şi capturarea individului care a incendiat doi oameni ai străzii din Galaţi.

image

Mihai Tâmpeanu (dreapta), îl duce pe incendiator în faţa magistraţilor FOTO Costel Crângan

După doar 48 de ore, criminalul (unul dintre cei incendiaţi a murit, după chinuri cumplite) a fost găsit şi reţinut, Mihai fiind cel care l-a dus pe Alexandru Ştefan, încătuşat, la audieri şi apoi la arestarea preventivă.

A obţinut peste 200 de trofee în toate compeţiile

Povestea de succes a multiplului medaliat european şi mondial a început prin 1995, când avea opt ani. Mama sportivului, doamna Virginica Tâmpeanu (o femeie energică, cu mintea vie şi extraordinar de activă pe internet) spune că i se trage de la filmele cu Jean Claude Van Damme, în mare vogă printre copii la acea vreme.

„Era fascinat de ceea ce făcea Van Damme. Încerca să-l imite pe celebrul actor, lovea în canapelele şi fotoliile din casă. Nu aveam cum să mă opun să meargă la karate, căci era visul lui”, ne-a povestit Verginica Tâmpeanu.

În scurt timp, Mihai a început să adune medalii peste medalii, trofee peste trofee. Nici nu le mai ştie numărul, dar socoteşte că ar fi pe undeva peste 200, dintre care peste 100 sunt medalii de aur, argint şi de broz, iar restul diverse cupe şi trofee. Bunăoară, în cele 15 participări la Campionatele Europene (CE) a obţinut 15 medalii de aur, 7 de argint şi 4 de bronz.

La Campionatele Mondiale are o medalie de  argint, alături de alte două clasări fruntaşe, pe locul patru, respectiv cinci, iar la Campionatele Naţionale şi Cupa României a avut sute de clasări pe podium.Cupa României a cîştigat-o de nu mai puţin de şapte ori.

Mihai Tâmpeanu FOTO Arhiva personală

Mihai Tâmpeanu FOTO Arhiva personală

Dincolo de momentele de succes, au fost însă şi participări mai puţin reuşite, însă din cauza extrasportive. Aşa s-a întâmplat, spre exemplu, la Campionatele Naţionale din 2007, când componenţii echipei naţionale nu au obţinut, surprinzător, nicio medalie, însă nu din vina lor, ci a zgârceniei federaţiei de profil. Lotul tocmai participase la Campionatele Europene din 2007, din Tatarstan – Rusia, unde echipa României a trebuit să facă deplasarea cu trenul, pentru că nu s-au găsit bani pentru bilete de avion.

„Nu ne-am permis financiar să mergem cu avionul şi am plecat cu trenul, patru zile pe drum la dus, la fel la întoarcere. Cu toate acestea, a fost una dintre cele mai bune competiţii pentru mine, cu trei titluri continentale şi un argint. Oboseala am resimţit-o abia după întoarcere, au urmat imediat Campionatele Naţionale unde am fost praf toţi cei care venisem din Tatarstan, niciun titlul n-am mai luat”, a povestit Mihai Tâmpeanu.

Conotaţiile sentimentale ale celui mai drag trofeu

Spune că sportul pe care-l practică l-a ajutat să devină un om mai bun şi că, fără îndoială, se potriveşte perfect cu cariera de poliţist pe care a ales-o. „Este un mod de viaţă, induce autocontrolul, autoeducaţia, stăpânirea de sine şi dorinţa de a fi cel mai bun”, îşi descrie Mihai Tâmpeanu, pe scurt, crezul sportiv.

Legat de trofeele obţinute, spune că ţine imens la titlul de vicecampion mondial (pe care l-ar dori „upgradat” cu o medalie mondială de aur), însă că are cele mai frumoase amintiri de la Campionat European de Fudokan  din 2014, care au avut loc chiar la Galaţi, şi unde a obţinut o medalie de aur (în echipă echipă cu Adrian Cojocaru şi Călin Marincaş) şi una de argint.

Mihai Tâmpeanu FOTO Arhiva personală

„Este cea mai preţioasă medalie de aur pentru mine, pentru că a fost obţinută acasă, în faţa publicului gălăţean şi a părinţilor. Când am concurat toată sala a fost în picioare, nu am cuvinte să descriu sentimentul extraordinar din acele clipe”, a spus Mihai-Cristian Tâmpeanu.

Elev şi, totodată, profesor

Mihai nu s-a limitat însă doar la meseria de poliţisti şi la cariera de sportiv. A absolvit, anul trecut Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport confirmându-şi astfel dreptul de a fi profesor. De altfel, avea în grijă de multă vreme grupe de copii la clubul pentru care luptă în „civilie”: CS Kodo Galaţi.

„Îmi place să antrenez, este o mulţumire că munca mea este dusă mai departe. Sunt exigent cu copiii, mai ales când vine vorba de şcoală, care este cea mai importantă. Spre exemplu, unul dintre ei avea examen de atestare Cambridge la limba engleză cam în acelaşi timp în care trebuia să concureze la Europene. Am reuşit să obţin o decalare de program ca să le poată face pe amândouă”, povesteşte Mihai Tâmpeanu.

Viaţa i se împarte, într-un echilibru aproape matematic, între familie (este căsătorit şi are un copil), sală şi locul de muncă. „Uneori fac şi şase ore de antrenament pe zi doar pentru mine, dar nu regret nimic, dimpotrivă. Şi mâine dacă ar fi să pun centura în cui, sunt mândru cu ce am făcut”, mărturiseşte sportivul.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite