Galati: Vacanţă tradiţională pe bani puţini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii dispuşi să renunţe la vacanţele exotice în străinătate în favoarea unor trasee pe Masivul Postăvarul sau plimbări până la Prăpastia Urşilor pot opta pentru unul din sejururile puse la bătaie ANTREC. Galaţiul are incluse în acest program două pensiuni, iar Brăila niciuna.

Valabil în perioada 15 septembrie-31 octombrie, programul „O săptămână la ţară” se adresează tuturor românilor care vor să petreacă un concediu tradiţional la pensiunile turistice din localităţile montane din România. 

Preţurile sunt foarte atractive chiar şi pentru turiştii cu salariul minim pe economie. Un sejur de şase zile şi cinci nopţi, cu cazare la o pensiune de două margarete, costă doar 150 de lei de persoană.

Pachetul nu include micul dejun, iar printre facilităţile puse la dispoziţie de proprietarii pensiunilor turistice se regăsesc dotarea camerelor cu telefon şi televizor, posibilitatea de a face un grătar „la curte”, acces la o maşină de spălat şi loc pentru parcarea maşinii.

Cei care vor condiţii mai bune pot merge la pensiunile de trei şi patru margarete unde preţul sejurului este de 195 de lei de persoană. Deşi facilităţile sunt aproape aceleaşi, turistul va găsi în apropierea pensiunii un loc special amenajat pentru pescuit sau diferite obiective de referinţă pe care le poate vizita.

Două pensiuni din Galaţi oferă cazare ieftină


Zeci de pensiuni turistice de la două până la cinci margarete oferă sejururi ieftine turiştilor dornici de vacanţe tradiţionale la ţară. Potrivit datelor prezentate, până în prezent, de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Culural (ANTREC) românii pot merge în vacanţă chiar şi în judeţul nostru care este prezent în program cu două complexuri turistice.

Este vorba despre Pensiunea „Siret” de trei margarete din Ghidigeni şi Complexul Vănătorul din Pădurea Gârboavelor. Acesta din urmă pune la dispoziţie pentru cazare cinci vile şi 12 căsuţe cu o capacitate totală de cazare de 67 de locuri. Operatorii de turism încearcă să-şi atragă clienţii prin diferite propuneri privind petrecerea timpului: echitaţie, pescuit, trasee, vizite la diferite monumente.

Brăila nu are în program nicio pensiune deşi în judeţ există mai multe locuri de agrement cunoscute de turiştii din ţară. Un exemplu elocvent este Lacul Sărat care anual este vizitat de sute de români.

Operatorii de turism nu au auzit de ofertă


Chiar dacă acest program s-a derulat şi anul trecut, operatorii de turism din Galaţi susţin că, deocamdată, nu au primit nicio ofertă pentru vacanţele la ţară. Mai mult, aceştia afirmă că turiştii din judeţul nostru nu sunt interesaţi de astfel de concedii.„Turiştii nu prea vor să se ducă la ţară, mai mult la mare” precizează Alina Petrea de la Aris Travel.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite