Foto Cel mai bizar obicei macabru de familie din istorie: „Pe reţelele de socializare învie exhibiţionismul“
0
Şedinţele foto cu morţii - care erau aşezaţi în ipostaze de viaţă obişnuite: stând pe scaun, stând la masă, împreună cu familia etc. – erau considerate fireşti acum un secol. Ciudata practică a dispărut în timp, dar este pe cale să revină de actualitate prin intermediul reţelelor de socializare.
Un obicei cu totul neobişnuit – care în zilele noastre este considerat cam tabu – era în mare vogă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe fondul dezvoltării explozive a tehnologiilor. Oricât ar părea acum de ciudat, cei cu dare de mână obişnuiau (dar nu doar ei) să facă adevărate şedinţe foto cu morţii din familie, care erau „aranjaţi” în ipostaze de viaţă obişnuite.
Evident, a contat foarte mult în extinderea obiceiului şi faptul că aparatele de fotografiat erau tot mai multe şi mai bune, iar fotografiile deveneau tot mai ieftine, deci accesibile publicului larg. Oamenii erau atât de entuziasmaţi de oportunitatea de a păstra pentru totdeauna chipul defunctului (fără a plăti pentru asta o avere unui pictor), încât pentru a o vreme au dat deoparte prejudecăţile legate de respectul faţă de cei tocmai trecuţi la cele veşnice.
Sunt disponibile nenumărate dovezi scrise (în special în presa britanică din acea vreme) care atestă că devenise de-a dreptul „viral” (cum s-ar spune în vremurile noastre) ca familia care-şi pierdea un membru drag să facă o adevărată şedinţă foto cu defunctul.
Aproape că zici că-i viu!
Defunctul era îmbrăcat în cele mai frumoase haine şi era imortalizat cu ochii deschişi, fie aşezat pe scaun sau cântând la pian, fie în mijlocul familiei. Scena horror era completată deseori cu machiaje complicate, astfel încât mortul să pară cât se poate de viu.
Când ochii decedatului se încăpăţânau să rămână închişi, shootingul căpăta alt scenariu, în sensul că poza se făcea cu cadavrul aşezat pe un pat, ca şi cum ar fi dormit. Exista şi o variantă de rezervă care presupunea (dat fiind că încă nu se inventaseră computerul şi photoshopul) desenarea unor ochi deschişi peste pleoapele mortului.
Potrivit ziarelor vremii, fotografierea morţilor devenise o adevărată industrie (preţul fiind accesibil mai multor categorii sociale), iar toate companiile de pompe funebre care se respectau asigurau şi acest serviciu în pachetul standard.
De altfel, muzeele britanice păstrează şi acum mii de astfel de fotografii, care în zilele noastre ar fi considerate cel puţin deplasate, dacă nu cumva tabu.
În România, obiceiul a ajuns ceva mai târziu, cam după 1900, însă a făcut furori în marile oraşe, unde devenise un fel completare la deja ştiuta tradiţie dâmboviţeană care stabilea că monumentul funerar este un însemn al statului social, deci cu cât este mai spectaculos, cu atât fudulia familiei va fi mai mare.
Obiceiul, înfierat de clerici
Deşi căpătase o extindere considerabilă, obiceiul a dispărut până către jumătatea secolului al XX-lea. O contribuţie importantă a avut-o, evident, biserica (catolică, ortodoxă, protestantă, anglicană).
Clericii au considerat este profanator ca trupul defunctului să fie expus în situaţii cu accente cumva ridicole, aşa că foarte mulţi s-au conformat, mai ales că nici medicii n-au fost prea încântaţi de sinistrul obicei, care putea deveni un prilej de răspândire a unor molime.
La declinul „industriei” fotografierii morţilor a mai contribuit şi perioada celor două războaie mondiale, atunci când s-a pus cu fermitate problema că publicarea fotografiilor cu cadavre ar fi imorală, dezumanizantă.
„A fost un moment de cotitură. Dezbaterea a pornit dinpre zona media şi s-a extins apoi asupra moralităţii în general a fotografierii unui defunct. A fost unanimă opinia că este o chestiune de demnitate şi respect să eviţi să faci publică o astfel de fotografie. «Iar dacă n-o publici, de ce-o mai faci?» a fost întrebarea legitimă care a consolidat acest tabu deja intens promovat de biserică”, spune profesorul de istorie Laurenţiu Toma.
„Un singur lucru este cumva bizar în această transformare, însă există o explicaţie logică. Acest tabu s-a născut într-o perioadă în care miturile, tabuurile clasice, erau demontate pe bandă rulantă de tehnologie, însă erau vremurile în care începeau să se nască tabuurile moderne, pe care le numim acum principii anti-discriminare sau convenienţe sociale”, adaugă profesorul.
Moda tinde să reînvie
Totuşi, obiceiul nu a dispărut complet, căci, în ciuda faptului că acum un astfel de comportament este considerat tabu de marea majoritate a oamenilor, încă se mai întâmplă să mai apară fotografii proaspete cu decedaţi pe site-urile de socializare. Şi nu vorbim aici de victimele unor accidente sau catastrofe, ci de, să zicem, bunica sau bunicul, morţi de moarte bună, aşezaţi creştineşte în coşciug.
„Probabil că astfel de obiceiuri nu vor dispărea niciodată. Oricum oamenii reacţionează uneori ciudat în faţa morţii, iar peste asta s-a suprapus şi tendinţa de exhibiţionism oferită de internet. Reţelele de socializare învie exhibiţionismul macabru, şocant. Unii cred că este obligatoriu să împartă tristeţea cu ceilalţi, iar o soluţie care li se pare în regulă este postarea fotografiei mortului, în sicriu deschis, pe facebook”, spune psihologul Lidia Roibu.
De altfel, smartphone-ul este în bună măsură responsabil de readucerea la viaţă a macabrului obicei. „Uitaţi-vă la o înmormântare! Dacă e vreo celebritate în sicriu, sunt toate televiziunile grămadă să filmeze, iar în cortegiul funerar sunt mult mai mulţi cei care fac poze mortului decât cei care-şi fac cruce, se roagă sau lăcrimează”, a mai spus psihologul.
Un alt obicei macabru a fost cultivat în urmă cu câţiva ani de o reţea de publicaţii tabloide din SUA, care a organizat un concurs cu premii în bani pentru cele mai bune selfie-uri cu o persoană decedată.
Se încarcă comentariile...
