A venit tocmai din Vaslui pentru a fura un monitor TV dintr-un subsol de bloc din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba despre un tânăr de 20 de ani din Vaslui care a fost prins de poliţiştii locali cu un bagaj voluminos asupra sa. La vederea oamenilor legii, tânărul a abandonat bagajul şi a fugit.

Un echipaj al Poliţiei Locale din Galaţi, aflat în serviciul de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe raza Secţiei 4, a observat o persoană de sex masculin care avea un bagaj voluminos asupra sa, iar la vederea autospecialei instituţiei a abandonat  bagajul fugind în scara unui bloc de pe strada Feroviarilor. Poliţiştii au reuşit să-l prindă pe bărbat şi au aflat că are doar 20 de ani şi este din comuna Bogdăneşti, judeţul Vaslui.

La verificarea bagajului pe care l-a abandonat, oamenii legii au găsit o cutie de carton în care se aflau un monitor de calculator, tip LCD, sigilat, două cabluri de alimentare curent electric şi un cablu alimentare tip video.

Fiind întrebat despre provenienţa bunurilor respective, susnumitul a declarat verbal că le-a sustras dintr-o başcă a blocului de pe strada Feroviarilor.

Au fost întocmite actele procedurale, persoana în cauză şi bunurile corp delict au fost predate lucrătorilor din cadrul Secţiei 4 Poliţie în vederea continuării cercetărilor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite