Încă şapte şoferi din Galaţi, găsiţi beţi în trafic. Doi dintre ei aveau alcoolemia aproape de unu la mie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi şoferi cu alcoolemia mare, ambii în vârstă de 35 de ani, s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influenţa alcoolului. În unul dintre cazuri, s-a produs şi un accident din care a rezultat şi rănirea unui pasager.

Evenimentele rutiere în care sunt implicaţi şoferi care urcă la volan după ce au consumat cantităţi apreciabile de alcool s-au înmulţit foarte mult în ultima vreme.

Numai la sfârşitul săptămânii trecute am avut în judeţul Galaţi şapte cazuri de şoferi prinşi beţi la volan, dintre care doi aveau alcoolemia aproape de unu la mie, iar în unul dintre cazuri s-a produs şi un accident.

La data de 9 decembrie 2016, la ora 22.20, poliţiştii Secţiei 1 Rurală au oprit în trafic pentru control pe D.N. 26, un autoturism  condus de un bărbat  de 35 ani.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost  testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind  de 0.98 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice  sub influenţa alcoolului.

La data de  10 decembrie 2016, la ora 21.20, un bărbat de 35 ani din municipiul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Frunzei a pierdut controlulul volanului întrând în coliziune cu un autoturism care era parcat pe partea dreaptă a sensului său de mers.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unui bărbat de 44 ani, pasager al celui de-al doilea autoturism, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul primului autoturism a fost testat  cu aparatul Drager, rezultatul fiind  de 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice  sub influenţa alcoolului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite