Pe timp de criză, universităţile s-au „specializat” în producţia de şomeri. Vezi aici care sunt meseriile inutile!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe dintre specializări nu mai au căutare pe piaţa muncii. Totuşi, absolvenţii au mai multe şanse la un loc de muncă decât cei fără studii superioare. Conform unui studiu realizat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) aproape 20% din cei 115.000 de absolvenţi de studii superioare din ultimul an universitar au ajuns şomeri.

Şi la Galaţi situaţia este îngrijorătoare. Din statisticile de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă reiese că în jur de 1.000 de tineri absolvenţi de facultate sunt acum şomeri.

Dintre specializările care încep să nu mai aibă căutare pe piaţa muncii şi care se găsesc în structura Universităţii „Dunărea de Jos" amintim de Litere, Metalurgie, Actorie şi chiar Mecanică. Spre exemplu, teatrele gălăţene nu au avut în ultimii doi ani niciun loc liber.

De asemenea, de cinci ani încoace, la ArcelorMittal se fac disponibilizări, nu angajări. Cât despre învăţământ, locurile sunt deja ocupate, oferta anuală fiind de doar 10-15 posturi, pentru câteva sute de absolvenţi.

„Eu sunt studentă la Litere, vara sunt scoase la titularizare sub zece locuri libere. Trebuie să fiu realistă şi să-mi dau seama că nu voi ocupa un post în învăţământ şi trebuie să caut şi altceva", ne-a declarat Camelia Ion.

Cu toate acestea absolvenţii de studii superioare sunt avantajaţi pe piaţa locurilor de muncă în lupta cu cei fără studii.

În rândul absolvenţilor de facultate rata somajului este mai mică. Spre exemplu, în Galaţi din numărul total de şomeri, doar 6.8% sunt cu studii superioare, iar restul fără studii sau cu studii medii.


Anual, de pe băncile celor două universităţi din Galaţi ies circa 4000 de absolvenţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite