Galaţi: Portret: Cristian Ciocan vrea trei centuri de campion mondial
0
Este deja campion mondial la amatori şi nici nu concepe să nu aibă în vitrină şi marele trofeu la profesionişti
Este deja campion mondial la amatori şi nici nu concepe să nu aibă în vitrină şi marele trofeu la profesionişti
Cristi ar fi putut să fie un foarte bun handbalist, dar n-a fost să fie. Până în 2004, viitorul lui părea mai mult legat de sportul cu mingea, decât de cel cu mănuşi. A păşit însă într-o sală de box şi a rămas impresionat de acest sport.
„Omul care m-a trimis într-o sală de box este chiar dirigintele meu din clasa a IX-a, Felix Păun. El mi-a recomandat să vin la sală”, îşi aminteşte boxerul Cristi Ciocan.
Prima dată când a intrat într-o sală de box a avut un mare sentiment de... ruşine. “Mi-era frică să nu mă fac de râs, că nu ştiu să lovesc. Trei zile am stat pe lângă sală, dar până la urmă am intrat. Eram, pe atunci, un copil nebun, îmi plăcea să muncesc, făceam sport toată ziua”, mai spune boxerul gălăţean.
Campionul greilor
Primul concurs mare la care a participat a fost Campionatul Naţional de Juniori, la doar trei luni după ce a intrat prima data într-o sală de box. A ajuns în finală şi s-a bătut cu Bogdan Dinu, campionul mondial de cadeţi de la acea vreme.
“N-am să uit niciodată acest meci. Am luat bătaie la doar două puncte, dar arbitrajul nu a fost corect. Îl bătusem”, povesteşte Cristi Ciocan. Nu s-a lăsat însă influenţat de acea decizie greşită a arbitrilor şi a continuat să se antreneze.
Rezultatele nu au întârziat să apară. În doar patru ani de activitate sportivă, tânărul boxer gălăţean a câştigat nu mai puţin de 14 medalii, dintre care trei sunt de aur. La loc de cinste în vitrina cu trofee este medalia de aur de la “Mondialele” din 2006, desfăşurate în Maroc.
“Nici acest meci nu o să-l uit prea repede. Am boxat în finală cu un «malac» din Uzbekistan. După prima repriză conducea la puncte cu 11 la zero. Era un colos: doi metri şi 10 cm, 120 de kg. Eu aveam 96 de kg şi 1,90 m. Nu prea puteam să-l ating. Până la urmă l-am bătut la şase puncte diferenţă”, îşi aminteşte mândru boxerul gălăţean.
Germania “profesionistă”!
După Olimpiada de la Atena, din 2008, Cristi Ciocan a plecat din România, la un club profesionist din oraşul german Hamburg. “Vreţi să ştiţi motivul adevărat? Nu mai aveam cu cine să mă înţeleg în ţară. Toate cluburile mă vroiau, dar nu înţelegeau că trebuie şi eu să trăiesc”, spune Cristi.
Acum, el o duce foarte bine alături de noii lui colegi de la clubul “Universum”. “Singura care încă nu s-a împăcat cu ideea că eu boxez este mama. Când am venit de la «mondiale», a leşinat când m-a văzut cum arătam. S-ar naşte încă o dată dacă m-aş lăsa de box, dar aşa-s mamele”, ne-a mai povestit Cristi Ciocan.
Întrebări şi răspunsuri
Care este visul tău, acum pe tărâmul nemţesc?
Vreau să ajung pe Aeroportul Otopeni cu trei centuri de campion mondial. Şi o să vină ziua aceea, dar trebuie să am răbdare. Până atunci, muncă pe rupte, seriozitate şi, desigur, sănătate. Sunt campion mondial la amatori, trebuie şi la profesionişti.
Cât câştigai în România şi cât câştigi acum în Germania?
Păi, nu o să spun sume, că nu-i corect, dar vă pot spune că la clubul unde boxez acum câştig cam de 10 ori mai mult decât în România. Am participat deja la patru gale de box profesionist, acum mă pregătesc de a cincea. E clar mai bine decât în România şi le mulţumesc celor care au avut încredere în mine.
Profil
Data naşterii: 27 septembrie 1987, comuna Pechea, judeţul Galaţi
Studii: student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea unărea de Jos din Galaţi
Stare civilă: Necăsătorit
Ce-i place?
Păi, în primul rând îmi place să călătoresc. Când eram în România mergem foarte des pe la mănăstiri. Acum, caut şi prin Germania monumente vechi, locuri cu parfum istoric, şi le vizitez. Dacă mă întorc în România o să reiau vizitele pe la mănăstiri şi să o să încert să le văd şi pe cele pe care n-am apucat încă.
Ce nu-i place?
O să vă miraţi, dar să ştiţi că nu-mi place să fiu cu nasul pe sus. Nu am uitat de unde am plecat. De asta s-au convins toţi prietenii mei adevăraţi. Puţini au fost cei care m-au susţinut atunci când am făcut pasul la profesionism. Mulţi au spus că sunt mic, că trebuie să mai aştept, dar uite că am reuşit.
Se încarcă comentariile...
