„Bombe biologice” de 36.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceasta este suma pe care Primăria o plăteşte pentru închirierea şi întreţinerea toaletelor impropriu numite „ecologice". Sunt utile doar pentru trecătorii care împinşi de o nevoie fiziologică imperioasă reuşesc să îndure mirosul insuportabil din interior.

Celorlalţi damful cabinelor din plastic le provoacă silă chiar şi la mare distanţă. Culmea ironiei este că pentru mirosul pestilenţial, municipalitatea plăteşte, în fiecare an, câteva mii de euro.

Investiţii inutile la Galaţi/ 600.000 de euro pentru minciuna aerului excepţional

Aberant: 1.000 euro pe metrul pătrat de toaletă în fundul curţii

Ruşine: Achiziţii publice cu sume exorbitante/Un litru de apă în caz de urgenţă costă cât o bere

De pildă, suma contractului-cadru licitat pentru 2010, este de 150.000 de lei. Adică 36.000 de euro!. Licitaţia a fost câştigată în luna mai de către firma constănţeană Envirotech, o clientă „fidelă" a Primăriei gălăţene.

Afacerea nu este deloc profitabilă pentru urbe, dacă ţinem cont că o toaletă mobilă nou-nouţă costă în jur de 1.000 de euro, iar municipalitatea plăteşte doar pentru închirierea ei, peste 500 de euro.

Lucru recunoscut, de altfel, şi de către Laurenţiu Jalbă, directorul Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei: „Şi eu am zis că e mai bine să le cumpărăm. O toaletă costă vreo 1.000 de euro, iar o maşină specială pentru întreţinerea lor, în jur de un miliard de lei vechi".

«Ne mută nasul din loc»

Gălăţenii spun că toaletele mobile sunt adevărate „bombe biologice", deoarece nu sunt curăţate la timp şi nu oferă minimul necesar de igienă.


„Nu este nimic ecologic la o cutie plină cu fecale, neigienizată şi nesalubrizată timp de două zile. În apropierea blocului meu este o astfel de toaletă şi mi-e frică să deschid geamul de la balcon din cauza mirosului încărcat de microbi", ne-a declarat revoltată Marian Pituş, de 54 de ani.

„În ţările civilizate aceste toalete mobile sunt închiriate doar pentru şantiere sau festivaluri, pentru a fi uşor înlăturate când nu mai este nevoie de ele. În niciun caz nu sunt amplasate în centrul oraşului", ne-a spus Paula Vintilă, 42 de ani.

În urmă cu câţiva ani, în oraş existau mai multe toalete publice. Primăria le-a concesionat unor agenţi economici care prin contract se obligau să le păstreze destinaţia dar le-au închis şi pe terenul aferent acestora au construit restaurante.

Ulterior „investitorii" respectivi şi-au extins construcţiile ilegale ale căror veceuri sunt cu circuit închis.

Reprezentanţii municipiului susţin că vina pentru mirosul pestilenţial aparţine gălăţenilor care nu sunt civilizaţi: „Curăţenie se face aşa cum se poate, dar nici cetăţeanul nu păstrează", se justifică Laurenţiu Jalbă.

Liliana Moise, şeful Inspecţiei Sanitare de Stat Galaţi, confirmă faptul că toaletele ecologice reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.

„Zilele acestea vom face un control şi dacă se vor descoperi nereguli, vom da un avertisment ADP-ului. În cazul în care nu se rezolvă problema vom lua măsurile care se impun".

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite