Un singur tren care opreşte în Gara Focşani are întârziere din cauza grevei ceferiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi angajaţi CFR Călători au declanşat dimineaţă o grevă spontană, nemulţumiţi că nu şi-au primit integral salariile pe luna decembrie 2012.

Mai multe trenuri de călători au fost blocate astăzi în mai multe staţii din ţară, în urma unui protest spontan al lucrătorilor de la CFR Călători, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pe luna decembrie.

Un singur tren care trece prin Staţia Focşani este afectat de greva ceferiştilor, respectiv trenul Inter Regio 1655 Bucureşti Nord-Bacău.

„Din informaţiile noastre, întârzierea este de aproximativ două ore. Trenul trebuia să ajungă la ora 10:37 în Focşani, dar va ajunge undeva la 12.30. Este singurul tren care are întârziere”, ne-a declarat angajata de la Informaţii CFR.

Angajaţii CFR Călători au declanşat o grevă spontană, azi dimineaţă, nemulţumiţi că nu şi-au primit integral salariile pe luna decembrie 2012. Greva a durat două ore şi s-a încheiat la ora 9.00. Din cauza protestului angajaţilor CFR, zeci de trenuri au fost oprite în gări, călătorii fiind blocaţi în trenuri.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite