TITULARIZARE 2013. Singurul candidat cu nota 10 din Vrancea nu are post în oraş şi va preda din toamnă în mediul rural
0Luminiţa Daniela Balcu va fi din toamnă educatoare la o grădiniţă din comuna Jariştea şi este nevoită să facă navetă dublă, de la localitatea de domiciliu Oreavu la Focşani apoi Focşani –Jariştea şi retur.
La examenul de Titularizare din acest an, judeţul Vrancea are o singură notă de 10. Performanţa a fost realizată de Luminiţa Daniela Balcu, din satul Oreavu, comuna Gugeşti, care a făcut o teză perfectă la limba şi literatura română la concursul pentru un post de educatoare.
Luminiţa, în vârstă de 22 de ani, este absolventă 2013 a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti şi spune că nota maximă de la titularizare nu a venit oricum, ci „prin multă muncă şi cărţi citite”.
Din păcate pentru viitorul cadru didactic, nota mare nu o ajută în obţinerea unui post la oraş, aşa cu şi-ar fi dorit, ci va merge şi va preda ca educatoare în comuna Jariştea, pentru un salariu de 1000 de lei pe lună.
„Au fost şapte posturi titularizabile, dar toate la ţară. Am avut de ales în localităţi precum Spulber, Mihălceni, Jariştea şi altele mai îndepărtate şi am optat pentru Jariştea, pentru că este mai aproape de casă. O să fac dublă navetă, deoarece stau la Oreavu, dar nu mă plâng, pentru că vreau să-mi fac meseria. Unii ar spune că sunt o idealistă, însă îmi place meseria asta şi vreau ca schimbarea în sistem să vină şi de la mine. Consider că educaţia unui copil începe de la grădiniţă. Trebuie să fii foarte creativ cu copiii”, ne-a declarat Luminiţa Balcu.
De altfel, tânăra şi-a făcut stagiatura în acest domeniu, în anul şcolar trecut lucrând ca ajutor de educatoare la Grădiniţa 23 din Focşani. Pentru serviciile sale, Luminiţa a fost retribuită cu 300 de lei pe lună.
„Nu am avut un contract de muncă, ci am fost plătită de părinţi. Banii mi-au fost folositori pentru navetă, dar mult mai folositoare a fost practica pe care am făcut-o cu copiii la grădiniţă. La oraş părinţii sunt mult mai receptivi şi atenţi cu copiii lor şi am învăţat multe secrete ale acestei meserii de educatoare”, ne-a mai spus Luminiţa. Educatoarea provine dintr-o familie cu patru copii, lipsită de posibilităţi materiale, fiindsingura din familie care are studii superioare. Ne-a mais psu că cea mai fericită de "isprava" sa a fost mama ei, care a încurajat-o şi susţinut-o în permanenţă.
Mai puteţi citi:
REZULTATE TITULARIZARE 2013. Un singur candidat din Vrancea a reuşit să ia 10 la concurs
TITULARIZARE 2013. Procentul de promovabilitate în Vrancea este de 43,02%