Mi-e teamă să joc altceva decât table, ţintar sau inofensivul tabinet, cu care mă distram în copilărie. Am auzit că „balena albastră” ucide, însă ţintarul cu fasole şi boabe de porumb era inofensiv, astfel încât nici nu trebuia să ne facem griji că am putea fi hărţuiţi, ameninţaţi, denigraţi, şantajaţi, puşi la zid, determinaţi să ne sinucidem.

Cu atât mai mult, nici părinţii nu aveau vreo teamă să ne lase singuri sau să mai ia şi cursuri de parenting, îngrijoraţi de alegerea greşită a strategiilor de educaţie. Ce vremuri! Ce timpuri! Ce „viaţă grea” sau „amară” pentru părinţii din ziua de astăzi!

Drumul către sinucidere impus de un joc. Level by level! (nivel cu nivel). Se presupune că ar fi o echipă întreagă în spatele ei care şi-a propus o formă de „terorism infantil”. O nouă strategie prin care atragi oamenii, doar pentru că adoră să joace sau să se joace. Fie pe internet, fie cu viaţa altora, fie cu propria viaţa. O traversare prin viaţă. Cu joacă şi prin joc. Vorba americanului: „no big deal”, „so what?”

Ce fel de joc preferi?

Nu prea vreau să mai ştiu de jocuri. Mai deschideam şi eu în trecut un inofensiv de puzzle sau tetris. Până şi acelea, constatam ulterior, că „mâncau” prea mult. Argumentele cu relaxarea şi dezvoltarea aptitudinilor logico-matematice sau de altă natură nu ştiu dacă „stau în picioare”.

Mă feresc de jocuri de foarte mult timp şi sfătuiesc pe toată lumea să o facă. Creează dependenţă, indiferent dacă vorbim despre un simplu „solitaire” sau „candy crush” până la renumitele jocuri de tipul „balena albastră”, care creează efecte ucigătoare în adevăratul sens al cuvântului. Cel puţin aşa am auzit. Nu am avut curiozitatea să aflu. Nici măcar să mă documentez despre ele.

Ar trebui să existe, la fiecare dintre noi, o doză de raţionament echivalentă cu „frica de Dumnezeu”, respectiv FRICA DE JOCURI! Cele de pe computer îţi distrag atenţia de la copilăria adevărată, cu zbenguieli în aer liber şi alte jocuri de tipul „raţele şi vânătorii”, de la jocurile cu castele de nisip şi „v-aţi ascunselea”!

Jocurile distrag atenţia de la realitate

În era internetului, însă, jocurile distrag atenţia de la realitate, de la îmbogăţirea spiritului cu energie pozitivă, energia soarelui. Te închizi în spaţiul virtual şi uiţi să mai ieşi de acolo, aşa cum se închid unii în baruri şi nu pleacă de la păcănele până nu-şi lasă şi casa amanet.

Tendinţa spre superficialitate este evidentă. Impulsul de moment sau consecvenţa în atitudini distrugătoare sunt alarmante. Jocurile distrag atenţia de la adevărata dezvoltare personală, de la căutarea informaţiei în bibliotecă, de la iubire, de la dansul desculţ în iarbă sau de la „dansul sub pătură” pe orbeşte, de la conexiunea cu realitatea şi natura, de la tot ce înseamnă pământesc şi firesc.

Balena albastră ar trebui să fie un mamifer, un mamifer drăguţ, care, spre deosebire de alte specii oceanice, ar purta „bebeluşi” în pântece, chiar dacă s-ar hrăni şi ea, ca şi omul, cu alte specii de origine animală. Balena Albastră, ca mamifer, nu se gândeşte nici la avorturi, nici la pruncucideri, nici la intenţia de a ucide oameni. Mamiferul are un instinct de supravieţuire, nu tendinţe sinucigaşe. Deci nici jucătorul nu ar trebui să aibă aceste tendinţe. Dar mai bine să nu intri în capcane pentru că, se pare, e mai greu să te mai salvezi.

În condiţiile în care sunt mii şi mii de oameni care duc o luptă de supravieţuire cu boli incurabile, nişte adulţi sau, mai grav, nişte copii naivi, riscă să moară din pricina unui joc. E cam lipsit de demnitate să mori în acest fel! Haideţi să schimbăm jocurile ucigătoare cu un joc clasic din boabe de fasole şi porumb. Poate din boaba de fasole va ieşi un vrej, iar vrejul îi va îndeplini lui Jack dorinţa de a se face mare, frumos, sănătos, împlinit. Cine face „poarta-n casă”?