Prefectura Vrancea şi Primăria Focşani, dezbinate de Ziua Unirii Principatelor Române. Consiliul Judeţean, aşteptat cu propriul program
0Cele trei instituţii oficiale care îşi au sediul în centrul civil al Focşaniului şi-au stabilit propriile manifestări pe 24 ianuarie.
Instituţia Prefectului şi-a asumat anul acesta rolul de organizator al manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor, care se sărbătoreşte pe 24 Ianuarie.
Acest lucru a stârnit nemuţumirea Consiliului Judeţean şi Primăriei Focşani, care şi-ar fi dorit să fie amfitrioane ale evenimentului, aşa cum se întâmplă de foarte mulţi ani. Din această cauză, vrâncenii vor beneficia din partea celor trei instituţii de tot atâtea momente oficiale.
Astfel, dacă în urmă cu zece zile, Prefectura anunţa că manifestările vor avea loc începând cu ora 11.00, între timp lucrurile s-au schimbat şi au fost stabilite alte ore. Astfel, Prefectura a anunţat marţi că ora de începere a manifestărilor a fost mutată la 13.00, "pentru ca cetăţenii ce doresc să participe la eveniment dar şi la Te Deum-ul de la Catedrala Ortodoxă, să aibă această posibilitate". Urmează ca programul să fie definitivat în colaborare cu Garnizoana Focşani.
La rândul ei, Primăria Focşani şi-a pregătit propriul program pentru 24 ianuarie, intitulat generic, ”La Focşani, Hora ne uneşte”.
Astfel, pe data de 23 ianuarie, de la ora 18.00 la Cinematograful Balada, Ansamblul Folcloric ”Ţara Vrancei” va susţine spectacolul ”Hai să dăm mână cu mână”, unde sunt invitaţi să participe toţi focşănenii, intrarea fiind gratuită. Pe data de 24 ianuarie 2020, când se aniversează 161 ani de la Unirea Principatelor Române, Primăria Municipiului Focşani vă invită să luaţi parte, de la ora 17.30 la un moment de evocare istorică a evenimentelor de la Focşani, care va avea loc în Piaţeta Teatrului Focşani. Îşi dau concursul artiştii Teatrului Municipal ”Maior Gh. Pastia”, ai Corului Pastorala şi ai Ansamblului Folcloric ”Ţara Vrancei”. De la ora 18.15 va avea loc Marşul Torţelor prin care Flacăra Unirii, care se va aprinde în Piaţeta Teatrului, va lua drumul către Piaţa Unirii din Focşani, pe traseul Str. Republicii şi B-dul Unirii. În jurul orei 18.30, Marşul Torţei va ajunge în Piaţa Unirii, unde toţi participanţii sunt invitaţi să se prindă în Hora Unirii, în jurul Monumentului Unirii.
De la ora 19.00, la Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia” va avea loc Concertul tradiţional al Orchestrei de Cameră ”Unirea” dedicat Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, concert dirijat de Mihnea Ignat, cu participarea soliştilor Diana Jipa (vioară) şi Ştefan Doniga (pian). Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Duminică, 26 ianuarie 2020, de la ora 19.00, la Cinematograful Unirea din Focşani este programat să ruleze filmul artistic “Maria, Regina României”, în prezenţa actriţei din rolul principal, focşăneanca Roxana Lupu. Înaintea proiecţiei va avea loc şi o sesiune de întrebări şi răspunsuri, iar cei care vor participa la eveniment pot obţine autograful artistei care în film o întruchipează pe cea care a jucat un rol determinant în Marea Unire de la 1918, anunţă Primăria Focşani.
Deocamdată, Consiliul Judeţean, organizatorul tradiţional al manifestărilor nu a dat publicităţii nici un program, dar se vorbeşte de un eveniment care va fi organizat la Catedrala Ortodoxă, astfel că este de aşteptat ca pe 24 ianuarie să asistăm, în premieră, nu la un moment de unire, cum ar fi fost de preferat, ci la unul de dezbinare.