Oamenii din oraşul confecţiilor se îmbracă de la second hand. Localnic: „Se deschid tot mai multe astfel de magazine"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magazinele second-hand au împânzit oraşul FOTO: Ştefan Borcea
Magazinele second-hand au împânzit oraşul FOTO: Ştefan Borcea

Deşi industria textilă este singura ramură a economiei româneşti bine reprezentată în Vrancea, iar în acest domeniu lucrează peste 10.000 de angajaţi, majoritatea din Focşani, oamenii din municipiul reşedinţă de judeţ preferă magazinele second hand, al căror număr este într-o continuă creştere

Activitatea unora dintre cele mai importante firme din industria confecţiilor din România se desfăşoară, în special, la Focşani, însă este bazată pe export. Astfel, firmele din industria textilă vrâncene lucrează în sistem lohn, ceea ce înseamnă că produc în proporţie de 90% pentru export.

De exemplu, firma Sorste, patronată de fostul ministru Sorina Plăcintă, lucrează până la un milion de produse pe an, pentru mărci celebre. Toată marfa, îmbrăcăminte pentru femei şi pentru bărbaţi, ia drumul Europei, dar ajunge şi în America şi Japonia.

Poate cea mai importantă firmă din industria confecţiilor din Vrancea, Pandora, are piaţă de desfacere asigurată pentru mult timp de acum înainte.

Cu toate aceste firme prestigioase de haine care lucrează în Focşani, oraşul a fost invadat în ultimii ani de magazine second-hand, pe teritoriul municipiului reşedinţă de judeţ funcţionând nu mai puţin de 50 de astfel de magazine unde oamenii au posibilitatea să se „înnoiască” cu bani puţini.

Focşănenii spun că magazinele second hand arată gradul de sărăcie din oraşul care din punct de vedere economic se află la coada ţării.

„De acasă şi până la serviciu fac 15 minute şi în drumul meu cred că am numărat vreo zece magazine second-hand de haine şi constat că se deschid tot mai multe magazine. Este o ruşine pentru acest oraş, care a decăzut complet economic, iar din cauza asta oamenii au sărăcit şi apelează la aceste magazine. Au ajuns prietene ale mele să-mi spună că se duc să se înnoiască de Paşti şi de Crăciun de la magazine second-hand, că nu au bani de lucruri noi”, ne-a spus o localnică.

Deşi se aşteptau ca pe timp de criză să le crească vânzările întrucât focşănenii sunt nevoiţi să renunţe la hainele noi, proprietarii de magazine second - hand spun că nici acest tip de comerţ nu merge.

„Oamenii nu mai au bani nici pentru aceste haine ieftine. Mai ales cei care au rămas fără serviciu. Eu am magazinul aici în zona pieţei, unde este vad şi de-abia mă mişc cu vânzările”, spune Liliana Mincu, comerciant.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Vânzările de haine second hand ar putea creşte considerabil. Factorii care îi împing pe cumpărători spre aceste produse

Haine contrafăcute cu mărci celebre, vândute pe Facebook. O femeie, reţinută de poliţişti

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite