Centenarul Unirii Basarabiei cu România, sărbătorit la Odobeşti printr-un eveniment de excepţie
0Casa de Cultură din Odobeşti organizează miercuri, 21 martie, de la orele 15, manifestarea „Basarabia, pământ românesc”, cu ocazia aniversării unui secol de la votarea pe 27 martie 1918, în Sfatul Ţării din Chişinău, a Unirii Republicii Democratice Moldoveneşti cu Regatul României.
Pentru acest eveniment a fost realizat un afiş cu o parte dintre românii care au luptat pentru realizarea Unirii.
În acelaşi timp, afişul este o lecţie de istorie unde sunt publicate numele persoanelor care au înfăptuit Unirea şi au sfârşit după 1940, fie în închisorile comuniste din România, fie au fost duse de NKVD în Gulagul sovietic.
"În altă ordine de ieri, aşa arată un tablou al demnităţii şi curajului, al onoarei şi suferinţei, pe care fiecare român trebuie să-l vadă măcar o dată în viaţă, care nu trebuie să lipsească dintr-o instituţie de cultură. Începând cu Pantelimon Halippa, Ioan Pelivan, Daniel Ciugureanu, Ion Nistor, Ion Codreanu, Teodor Neaga, Pr. Alexandru Baltagă şi terminând cu Elena Alistar – singura femeie deputat în Sfatul Ţării, toţi deputaţii din şedinţa istorică din 27 martie au fost plătit cu viaţa preţul Unirii.De aici obligaţia morală a instituţiei noastre de a face cunoscute chipurile celor pe care s-a clădit Unirea de la 1918. Invitat de onoare va fi ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Excelenţa Sa, Domnul Mihai GRIBINCEA, unul dintre cei mai competenţi istorici din Republica Moldova.Cel mai recent volum al Domniei Sale va fi prezentat la Odobeşti, este vorba despre Atlasul „Descriptio Bessarabiae”, un volum care pune în valoare peste o sută de hărţi, din secolul XVI până în veacul trecut. De asemenea, vom prezenta în premieră o serie de hărţi interactive cu România Mare şi o expoziţie de carte despre Basarabia, cu volumele istoricilor Ion Nistor, Ioan Pelivan şi lucrări despre suferinţele românilor din stânga Prutului", potrivit lui Valentin Muscă, directorul Casei de Cultură "Consantin C. Giurescu" Odobeşti.
Sunt invitaţi la manifestarea "Basarabia, pământ românesc" elevi, profesori, reprezentanţi ai instituţiilor de stat şi ONG-uri, vrânceni care înţeleg că trăim un moment istoric.