BAC 2013 Rezultate parţiale Vrancea. A luat 10 la Bacalaureat, iar mâine o aşteaptă un nou examen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aura Dinu a făcut senzaţie la acest Bacalaureat
Aura Dinu a făcut senzaţie la acest Bacalaureat

Absolventa Aura Dinu, de la Colegiul Comercial „Mihail Kogălniceanu” a luat note maxime la această sesiune de Bacalaureat.

După rezultate de excepţie obţinute în timpul liceului la Liceul Comercial „Mihail Kogălniceanu”, Aura Dinu a reuşit să dea lovitura şi la Bacalaureat.

Absolventa „a împuşcat” trei de 10 la examenele de matematică, română şi economie şi se numără printre cei trei laureaţi din Vrancea cu note maxime.

„Nu m-am aşteptat să iau chiar 10 la toate. Bănuiam că am mai avut unele scăpări, dar dacă aşa au apreciat profesorii care au corectat eu nu pot decât să mă bucur. Oricum, pentru mine media de la Bac contează doar în proporţie de 30% la facultatea unde vreau să dau. Voi da admitere la Academia de Studii Economice”, ne-a declarat Aura.

Până la examenul de la facultate, pe absolventa Colegiului Comercial o aşteaptă mâine un examen pe care vrea să-l ia din prima încercare.

Aura va susţine proba practică a examenului pentru obţinera permisului de conducere, după ce a trecut cu brio de proba teoretică. Iar sărbătoarea completă va fi după ce va confirma cu o prestaţie pe măsură şi la examenul de admitere de la ASE.

Mai puteţi citi:

BAC 2013 Rezultate parţiale Vrancea. Secretul unui examen de nota 10

BAC 2013 Rezultate parţiale Vrancea. Trei medii maxime obţinute de elevii liceelor din judeţ

BAC 2013 Rezultate parţiale Vrancea. Rata de promovare în judeţ este de 54,6%


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite