Articolele de mobilier vândute în târguri, ieftine dar necalitative

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mobila din târguri este de proastă calitate
Mobila din târguri este de proastă calitate

Este concluzia la care au ajuns comisarii de la protecţia consumatorilor, care au desfăşurat o acţiune tematică privind comercializarea articolelor de mobilier.

În cadrul tematicii de control, au fost verificaţi 14 operatori economici de pe raza judeţului care comercializează mobilier, mai ales producţie proprie în târguri şi oboare,  iar 11 dintre aceştia nu respectau prevederile privind protecţia consumatorilor.

Pentru abaterile constatate, s-au aplicat 13 avertismente şi 9 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 8400 lei, şi s-a dispus oprirea temporară a comercializării unor articole de mobilier în valoare de 24100 lei, până la remedierea deficienţelor constatate.

Comisarii au descoperit ca se comercializează articole de mobilier neetichetate, fără a fi oferite consumatorilor niciun fel de informaţii privind caracteristicile tehnice şi calitative, durata medie de utilizare,  eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, transport, depozitare, conservare sau păstrare, despre contraindicaţii.

De asemenea, nu se eliberează consumatorilor certificate de garanţie care să conţină elementele de informare obligatorii precum termenul de garanţie, durata medie de utilizare, modul de asigurare a garanţiei, datele de contact ale producătorului sau ale celui care asigură aducerea la conformitate.

“Chiar dacă produsele comercializate în târguri sunt mai ieftine şi, poate, de calitate inferioară celor de serie, consumatorii au dreptul la asigurarea garanţiei pe o perioadă de doi ani, pentru orice defecţiune apărută în condiţiile respectării instrucţiunilor de utilizare. Consumatorii trebuie să solicite comercianţilor documente de vânzare, certificate de garanţie pentru a putea fi sprijiniţi în soluţionarea unor eventuale sesizări cu privire la calitatea produselor achiziţionate, mai ales în cazul refuzului producătorilor de a le remedia defecţiunile apărute în garanţie”, a precizat Dumitru Dilǎ, comisar şef adjunct al CRPC Regiunea Sud-Est.
 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite