Magistraţii vrânceni au în plan reluarea protestelor
0Aceştia au împuternicit Asociaţia Magistraţilor şi Uniunea Naţională a Judecătorilor să îi reprezinte în demersurile privitoare la adoptarea şi punerea în aplicare a proiectelor Legii salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice și a Legii privind răspunderea magistraţilor
Magistraţii de la Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani s-au întrunit astăzi în cadrul unei adunări generale, ocazie cu care au dezbătut mai multe subiecte arzătoare, precum proiectul legii salarizării unitare şi proiectul legii privind răspunderea magistraților.
Totodată, judecătorii vrânceni au cerut preluarea bugetelor instanţelor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cu această ocazie, magistrații celor două instanțe au decis să împuternicească Asociaţia Magistraţilor din România şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România să îi reprezinte în demersurile privitoare la adoptarea şi punerea în aplicare a proiectelor de lege.
„În situaţia în care punctele de vedere exprimate cu privire la cele trei acte normative nu vor fi avute în vedere de puterea legislativă, judecătorii Tribunalului Vrancea şi ai Judecătoriei Focşani vor analiza oportunitatea reluării protestului suspendat la data de 28 septembrie 2009", se arată într-un comunicat de presă al Tribunalului Vrancea.