În Vrancea ultimilor ani au dispărut peste 100 de şcoli şi două spitale. În schimb, bisericile s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Focşani s-au construit în ultimii 25 de ani zece biserici noi
În Focşani s-au construit în ultimii 25 de ani zece biserici noi

La 1 februarie 2015, în judeţul Vrancea sunt 520 de şcoli, 402 biserici şi doar cinci spitale. Numai în Focşani, nuărul bisericilor este dublu cât al unităţilor şcolare.

La 1 februarie 2015, în Vrancea se regăsesc 520 de unităţi de învăţământ preuniversitar, respectiv grădiniţe, şcoli generale şi licee în care învaţă 51.193 de elevi, 8838 fiind preşcolari.

Totodată, în învăţământ predau 5000 de cadre didactice. Cu alte cuvinte, în medie fiecare şcoală este populată de aproximativ 100 de elevi şi zece cadre didactice.

Dar Vrancea a avut mai multe şcoli în urmă cu opt ani. Astfel, dacă în 2007 erau 629 de şcoli în anul 2008 au mai dispărut 14 şcoli iar în anul următor încă 13.

Cele mai multe şcoli au fost închise în 2010, când au rămas 551 de unităţi de învăţământ iar în 2011 au mai dispărut 10 şcoli, ajungându-se în 2012 la 523 de unităţi de învăţământ.

În Focşani, în ultimii 25 de ani, nu s-a construit nicio şcolaă nouă, singura unitate de învăţământ începută în anul 2006, în care ar fi tebuit să se mute Liceul de Arte, fiind la stadiul de "roşu" de mai bine de cinci ani.

scoala

Este drept, în ultimii ani zeci de şcoli din Vrancea au suferit lucrări de modernizare.

402 lăcaşe de cult

În perioada interbelică, în fostul judeţ Putna, după recensământul din 1930, existau 203 biserici, mănăstiri şi schituri, la o populaţie de 194.000 de locuitori.

În anul 2015, Vrancea numără o populaţie de 330.000 de locuitori şi 402 lăcaşe de cult. În Vrancea există 357 de biserici, 39 de mănăstiri şi schituri şi şase capele de spital, azil şi centre sociale. Focşaniul deţine supremaţia în privinţa lăcaşelor de cult, aproape 10% din total, respectiv 38 de biserici, ceea ce face ca din acest punct de vedere să avem cel mai mare număr de biserici pe cap de locuitor. În Focşani se construieşte din anul 2000 şi o catedrală ordodoxă, care a "înghiţit" până în prezent peste 3 milioane de euro, fiind nevoie de încă pe atât pentru finalizarea ei.

spital

Teologul Valentin Muscă este de părere în lucrarea sa „Biserici mutilate” că Focşaniul, cu o biserică la 2000 de locuitori, are cele mai multe lăcaşe de cult din Europa, mai ales că de la Revoluţie şi până astăzi s-au construit în oraş 10 noi biserici, iar un sfert din populaţia municipiului a emigrat.

Din şapte spitale au rămas cinci

Înainte de 1989 şi mult timp după aceasta, până în anul 2011, Vrancea a avea şapte spitale: Spitalul „Sf. Pantelimon” din Focşani, Spitalul Municipal Adjud, Spitalele Orăşeneşti Odobeşti şi Mărăşeşti, Spitalul comunal Vidra şi Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni. 

spital

După declanşarea aşa numitelor reforme în sănătate, ministerul a decis închiderea a două spitale orăşeneşti, de la Odobeşti şi Mărăşeşti, pe motiv că nu au adresabilitate. Spitalul din Mărăşeşti a fost desfiinţat la 1 aprilie 2011, iar aici autorităţile locale s-au conformat deciziei Guvernului şi au pus bazele căminului pentru persoane vârstnice „O Nouă Şansă".

Autorităţile din Odobeşti au contestat în instanţă şi au câştigat dreptul de a redeschide spitalul închis în timpul Guvernului Boc, dar în anul 2013, printr-o hotărâre a Guvernului Ponta s-a decis spitalul din Odobeşti să funcţioneze ca secţie exterioară a Spitalului „Sf. Pantelimon” din Focşani, dată fiind apropierea dintre cele două oraşe.

Mai puteţi citi:

Biserici versus şcoli versus spitale în Maramureş

Religia a depăşit învăţământul şi asistenţa medicală în Alba: o biserică la 570 locuitori, o şcoală la 650 de persoane

Teleorman: O biserică la fiecare 900 de locuitori. În judeţ sunt doar şapte spitale

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite