Centru de permanenţă la Mărăşeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un medic va fi la dispoziţia locuitorilor din Mărăşeşti zi şi noapte
Un medic va fi la dispoziţia locuitorilor din Mărăşeşti zi şi noapte

Locuitorii oraşului Mărăşeşti nu vor mai trebui să bată drumul până la spitalele din Focşani sau Adjud pentru o consultaţie medicală, deoarece de la finele lunii noiembrie va funcţiona aici un centru de permanenţă.

Iniţial inaugurarea era programată pentru această lună, însă autorităţile locale au luat decizia de a schimba locaţia pe ultima sută de metri.

„Iniţial, am vrut să înfiinţăm centrul de permnaneţă în cadrul compartimentului de Ginecologie al fostului spital, însă costurile de amenajare ar fi fost prea mari. Aşa că, am luat decizia de a transforma secţia unde se primeau urgenţele, deoarece spaţiul este mai adecvat", declară Constantin Vlase, primarul Oraşului Mărăşeşti.

Edilul a mai precizat faptul că investiţia îl costă aproximativ 100.000 de lei, însă locuitorii vor avea la dispoziţie zi şi noapte un medic de familie şi un asistent. De asemenea, cel mai probabil Serviciul de Ambulanţă din oraş va fi mutat în aceeaşi aripă cu centrul de permanenţă.

Până acum, trei medici din Mărăşeşti au fost de acord să asigure asistenţă medicală la centrul de permanenţă, aceştia urmând să fie plătiţi de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate în funcţie de serviciile prestate.

Centrul de permanenţă este binevenit pentru locuitorii oraşului care nu vor mai trebui să bată drumul până la Spitalul Judeţean din Focşani sau la Spitalul Municipal Adjud. Unitatea va fi formată dintr-o cameră de consultaţii, una cu paturi pentru spitalizările de zi şi una pentru medici şi asistenţi.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite