Astăzi a început Postul Sfintei Marii. Află de aici cum se pregătesc focşănenii pentru acest post

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creştinii ortodocşi şi catolici au intrat astăzi în postul Sfintei Marii, care durează până în 15 august, cand se celebreaza Adormirea Maicii Domnului.

Postul Sf. Marii cinsteşte perioada în care Fecioara Maria a petrecut-o, înainte de Adormire, în rugăciune şi postire. Pensionarii din Focşani s-au înghesuit dis-de-dimineaţă în pieţele din municipiu pentru a-şi cumpăra legume şi fructe, după buget.

Post din sărăcie

"Iau numai un kilogram de roşii, trei de cartofi şi nişte măsline. Iau cât să-mi ajungă pentru săptămâna asta, că n-am prea mulţi bani, am pensia mică de numai 600 de lei", ne-a spus Maria Ioan, de 72 de ani.

Pe durata postului, credincioşii sunt sfătuiţi să nu consume produse din carne, lapte şi ouă şi nici ulei vegetal, putând face excepţii în zilele de sâmbătă şi duminică.

Înghesuială şi la peşte

De asemenea, pe data de 6 august, când se sărbătoreşte Schimbarea la Faţă a Domnului, este dezlegare la peşte şi vin. Unii au apucat să ăşi facă provizii de peşte.

"Cumpăr macrou congelat că-i mai ieftin, să am pentru zilele de sfârşit de săptămână, când e dezlegare la peşte", ne-a spus şi pensionarul Marin Constantinescu, de 68 de ani.

În acest interval, Biserica nu oficiază cununii religioase.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite