Un bărbat a furat genţile a şapte angajate de la Agenţia Judeţenă de Plăţi şi Inspecţie Socială Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva
Foto: Arhiva

Şapte funcţionare din cadrul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Craiova au rămas fără genţi, telefoane şi bani. Un hoţ le-a furat bunurile din birou, imediat după ce femeile au plecat la o şedinţă .

Oamenii legii încearcă acum să dea de urma hoţului. Sediul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Craiova se află în centrul oraşului. Cele şapte funcţionare au povestit că au plecat la şedinţă, însă nu au închis uşa.’’Un hoţ a intrat în incinta instituţiei şi a sustras mai multe bunuri, printre care portofele, carduri şi telefoane. Persoanele păgubite au fost duse la Secţia 1 pentru a fi audiate, iar o echipă de poliţişti s-a deplasat pentru a face cercetarea la faţa locului”, a declarat Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru furt calificat. Funcţionarele păgubite au mai declarat că au lipsit aproximativ 40 de minute din birou.

Poliţiştii urmează să ridice imaginile de pe camerele de supraveghe din zonă pentru a-l identifica pe hoţ.
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite