Instanţa decide dacă fiul patronului Cris-Tim rămâne în arest. Tânărul este acuzat de trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO DIICOT
FOTO DIICOT

Vlad Cristian Timiş este acuzat de trafic de droguri şi se află în arest preventiv pentru 30 de zile. Curtea de Apel Craiova decide azi dacă inculpatul rămâne sau nu privat de libertate.

Fiul magnatului din industria mezelurilor Radu Timiş, patronul Cris-Tim, a fost arestat preventiv marţi, 14 septembrie, iar decizia a aparţinut magistraţilor de la Tribunalul Dolj. 

Procurorii DIICOT aveau de mai mult timp informaţii că Vlad Cristian Timiş nu este doar consumator de cocaină, iar dovada că ar fi implicat şi în traficul de droguri a venit în urmă cu o săptămână.

Mai întâi procurorii l-au filat pe Daniel Florin Stoian, un tânăr de 21 de ani, în timp ce vindea cocaină în Cornu, Prahova. După efectuarea tranzacţiei, Stoian s-a întâlnit cu Vlad Timiş, în vârstă de 22 de ani, pentru a-i da banii de pe urma vânzării drogurilor. În momentul în care s-a realizat flagrantul. Timiş tocmai se drogase cu cocaină.

Vlad Timiş şi Daniel Stoian au contestat măsura arestării preventive. Magistraţii Curţii de Apel Craiova ar fi trebuit să decidă luni, 20 septembrie, dacă sunt sau nu admise contestaţiile celor doi inculpaţi, însă pronunţarea a fost amânată. Termenul pentru deliberare şi pronunţare a fost stabilit pentru 21 septembrie 2021.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Analiză. Revenirea lui Dragnea în politică. Ce şanse are partidul fostului lider PSD

 

Lucian Mîndruţă, mesaj dur către premier după demiterea lui Berceanu: „Florin, ce e în mintea ta? Ai înnebunit?” VIDEO

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite