Scene dramatice în biserica unde este privegheat Ilie Balaci. Mamei fostului mare fotbalist i s-a făcut rău: „Vă implor să nu mă luaţi de lângă fiul meu!“
0Durere mare în familia lui Ilie Balaci. Sicriul cu trupului neînsufleţit al fostului mare internaţional a fost adus la Biserica Sfântul Ilie din Craiova, unde va rămâne până la ora 18.00.
Mma marelui fotbalist Ilie Balaci a avut nevoie de îngrijiri medicale în după-amiaza zilei de luni, 22 octombrie. Apropiaţii au chemat ambulanţa, pentru că femeii i s-a făcut rău în biserica unde este privegheat Ilie Balaci. Medicii au vrut să o ducă la spital însă femeia a refuzat: "Vă implor să nu mă luaţi de lângă fiul meu!", le-a spus femeia cadrelor medicale.
Ilie Balaci a decedat duminică dimineaţa, 21 octombrie, la Craiova, în apartamentul mamei sale. Fostul fotbalist nu s-a simţit bine şi i-a spus mamei sale să-i facă un ceai. Femeia a povestit că după câteva minute, l-a găsit inconştient. Medicii de la Ambulanţă au încercat timp de peste o oră să-l resusciteze.
De la Biserica Sf. Ilie, sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului fotbalist va fi depus în seara zilei de luni la stadionul Ion Oblemenco din Craiova, unde va rămâne peste noapte. Marţi, sicriul va fi adus din nou la Biserica Sfântul Ilie, unde va avea loc o slujbă oficiată de Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu.