Avocatul turnat la DNA de fratele lui Bercea Mondial, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Bogdan Mitrache a fost trimis în judecată de procurorii DNA-Craiova pentru trafic de influenţă. Avocatul din cadrul Baroului Vâlcea este fratele unui judecător din cadrul Curţii de Apel din Craiova.

Avocatul din cadrul Baroului Vâlcea a pretins de la fratele lui Bercea Mondial suma de 20.000 euro susţinând că va interveni prin intermediul fratelui său, magistrat, la judecătorii din cadrul Curţii de Apel Craiova, învestiţi cu soluţionarea unui dosar, în scopul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti favorabile denunţătorului, fiului şi concubinei acestuia din urmă.  

Ion Bogdan Mitrache şi Vasile Anghel zis „Amar” s-au întâlnit pentru prima dată în luna octombrie 2013. Avocatul a cerut  suma de 10.000 euro, pentru a obţine o hotărâre favorabilă denunţătorului, fiului şi concubinei acestuia, la Judecătoria Craiova. Afacerea a picat din cauză că fratele interlopului Bercea Mondial nu a dispus de suma de bani respectivă.

S-au întâlnit întâmplător

Avocatul Ion Bogdan Mitrache şi Vasile Anghel zis „Amar” s-au întâlnit întâmplător în apropierea Tribunalului Olt la sfârşitul lunii mai, acesta din urmă reproşându-i că nu i-a remis suma de 10.000 de euro, pretinsă în condiţiile susmenţionate, invocând faptul că „treaba era aranjată”. 

   

Avocatul din cadrul Baroului Vâlcea i-a sugerat lui Vasile Anghel zis Amar că pot relua discuţiile, iar în schimbul sumei de 20.000 de euro, poate determina prin intermediul fratelui său, pe judecătorii din cadrul Curţii de Apel Craiova, învestiţi cu soluţionarea apelului să dispună o hotărâre favorabile pentru sine, fiul său şi concubina acestuia. Ion Bogdan Mitrache a pretins, iniţial, ca suma de 20.000 de euro să-i fie achitată în 2 tranşe : 10.000 de euro în cel mai scurt timp iar, restul de 10.000 de euro după rămânerea definitivă a hotărârii Curţii de Apel Craiova.

Prins în flagrant 

Avocatul a primit de la martorul denunţător suma de 1.000 euro din totalul sumei pretinse, cei doi convenind ca diferenţa să-i fie remisă în perioada următoare, în mai multe tranşe: suma de 9.000 de euro în zilele următoare iar diferenţa de 10.000 de euro după pronunţarea hotărârii judecătoreşti.   

Pe data de 26 iunie, avocatul Ion Bogdan Mitrache a fost prins în flagrant primind de la denunţător suma de 9.000 euro. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA-Craiova pentru comiterrea infracţiunii de trafic de influenţă.

Mai citeşte şi:

Fratele lui Bercea Mondial, condamnat la 5 ani de închisoare pentru înşelăciune. Sentinţa dată de Curtea de Apel Craiova este defintivă

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite