Craiova: Oltenii au dat fuga la ghişeele Loteriei Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Oltenii au dat fuga la ghişeele Loteriei Române
Craiova: Oltenii au dat fuga la ghişeele Loteriei Române

Sute de craioveni au completat în această dimineaţă bilete loto 6/49, pentru tragerea de la ora 19.20, care pune la bătaie 11,5 milioane lei.

Reprezentanţii agenţiilor de profil din oraş spun că au avut peste o mie de clienţi în ultimele zile. “De joi seara avem 400 de variante scrise, ceea ce înseamnă o cifra foarte mare. Se poate ca suma asta să fie câştigată de o singură persoană sau de mai multe, în funcţie de noroc ”, a declarat Mariana Chiriţa, agent loto.  Darius Ciobanu, de 22 de ani, distribuitor de produse alimentare, este printre cei mai fideli clienţi ai jocurilor loto. Deşi nu a câştigat  vreodată un leu, tânărul din Craiova spune că această practică i-a intrat în sânge şi că nu o să renunţe nici în ruptul capului la a bifa numere pe bilete. "Nu vin săptămânal la agenţie, însă de trei ori pe lună tot ajung aici. Până la urmă, tot o să îmi vină şi mie şansa. Atunci o să îmi cumpăr o maşină roşie decapotabilă, cu care o să-i bag în boală pe toţi", ne-a vorbit craioveanul.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite