Craiova: Poftiţi la primul târg de produse agricole olteneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Craiovenii sunt aşteptaţi astăzi şi mâine în Piaţa Prefecturii din centrul oraşului la primul târg al producătorilor agricoli din judeţul Dolj.

Peste 50 de producători de fructe, legume şi lactate vor veni să îşi expună produsele, potrivit autorităţilor judeţene. Acţiunea face parte din cadrul campaniei „Consumaţi produse olteneşti”, iniţiată de Instituţia prefectului şi sprijinită de Primăria Craiovei. „Craiovenii vor găsi la târg produse specifice de sezon: ceapă, usturoi, fasole verde, tomate, castraveţi, lubeniţă şi brânzeturi. La eveniment va veni şi poetul Mircea Dinescu, cu produsele sale de la Cetate”,a spus prefectul Nicolae Giugea, care a precizat că acţiunea se va desfăşura în această vară în fiecare zi de sâmbătă, pe strada A.I. Cuza. „Vor fi preţuri de producător aşa că vor fi, cu siguranţă, mai mici decât cele din pieţe craiovene. Craiovenii vor putea negocia preţurile, aşa cum se făcea odinioară în pieţele craiovene. Vrem ca oamenii să îşi aducă aminte cum erau odată pieţele din Craiova”,a spus viceprimarul Mărinică Dincă. Atât prefectul cât şi viceprimarul Craiovei au precizat că la târg vor fi prezenţi şi primarii din localităţile din care provin producătorii, pentru a certifica faptul că cei care vor veni să îşi vândă produsele în Piaţa Prefecturii sunt agriculturo, nu samsari.


Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite