Craiova: Îmbătrânirea lumii, pusă în dezbatere de Foreign Policy

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personalităţi de marcă ale culturii şi lumii politice craiovene, dar şi studenţi ai facultăţilor de profil din Bănie au participat ieri la dezbaterea organizată de revista Foreign Policy.

Punctul de pornire al dezbaterii organizate ieri în Sala Mare a Primăriei Craiova a fost un articol din cel mai nou număr al revistei Foreign Policy, numărul 16 (mai-iunie), „Lumea geriatrică”, în care sunt schiţate implicaţiile sociale şi economice ale creşterii speranţei de viaţă a populaţiei. Istoricul Adrian Cioroianu, invitatul special al dezbaterii, şi Ovidiu Nahoi, redactor-şef al revistei, au dezvăluit câteva dintre datele care conduc spre ideea că, în viitor, populaţia lumii şi, implicit, cea a României, va fi una îmbătrânită.

Suntem în plin proces de îmbătrânire. Studiile arată că în 2040, o treime din populaţia Uniunii Europene va avea vârsta de peste 65 de ani. România are în prezent o vârstă medie de 36 de ani, dar este în continuă creştere”,a spus Cioroianu. Istoricul craiovean a ţinut să precizeze că, după părerea sa, cei care vor avea de pierdut din acest proces vor fi profesorii, dar şi constructorii şi arhitecţii, pentru că o populaţie bătrână nu are nevoie de astfel de servicii şi produse, în timp ce câştigătorii procesului inevitabil vor fi preoţii, medicii, avocaţii, dar şi oamenii care activează în segmentul media.

Pe de altă parte, dezbaterea a venit şi cu soluţii pentru evitarea unor efecte negative ale îmbătrânirii populaţiei. Arhitectul şi omul de afaceri Horaţiu Buzatu a declarat că stimularea natalităţii ar putea susţine, pentru viitor, un asemenea proces.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite