Craiova: Anania Martin cântă la festivaluri de copii şi visează la SRI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inna şi Andra o inspiră, le place pe amândouă, ca prezenţă scenică şi voce, însă se gândeşte la un viitor stabil, pe care crede că i-l poate oferi munca în Serviciul Român de Informaţii.

Debutul pe scenă l-a bifat chiar de chiar de ziua ei, pe 18 decembrie, cu piesa „Vin zăpezile“, din repertoriul Oanei Sîrbu. S-a întâmplat în urmă cu mai puţin de un an, însă Anania simte că pentru ea a fost o experienţă care, prin intensitatea sa, va rămâne multă vreme inegalabilă. În primul rând, pentru că i-a împlinit un vis. Apoi, pentru că i-a dat ocazia să îmbine dansul cu muzica şi moda.

Primii paşi în lumea la care visa i-a făcut la Palatul Copiilor din Craiova, unde a luat lecţii de muzică uşoară de la profesorul Dumitru Iliuţă. Din păcate, după doi ani, s-a oprit, iar acum regretă că a pierdut tot acel timp ce s-a scurs până la venirea în Club Arti, care i-a dat cu adevărat aripi. Studiază canto, hotărâtă să fie o profesionistă, nu să mergă „după ureche“ pe drumul spre o carieră artistică. Îi are aproape pe părinţi, dar ţine mereu să precizeze că nu ei au fost cei care au împins-o să facă astfel de alegeri.

„Sunt oameni care le reproşează că mă implic în prea multe şi o să ajung să cad din picioare. Eu le spun că fiecare lucru nou în care m-am implicat a fost doar ideea mea. Le-am prezentat-o lui mami şi lui tati, iar ei mi-au zis dacă e bine sau nu să o pun în practică“, spune fetiţa, cu seriozitatea omului care ştie foarte bine ce-i trebuie pentru a deveni o persoană complexă.   

Cu burta pe carte

Mapa cu diplomele Ananiei Martin vorbeşte despre o copilă care are puterea să păstreze echilibrul între cultivarea pasiunilor şi învăţăturile primite la şcoală. A luat în serios concursurile din clasele primare. Şi-a propus să fie printre primii şi a reuşit. În clasa a patra, participa la Cangurul lingvistic, competiţie pe care a încheiat-o cu un premiu III.

Tot atunci ajungea pe locul I cu echipa de la Palatul Copiilor, care a conceput lucrarea „Robotul dansator de samba“, la Festivalul Perla Dunării, proiect cu care a mers şi la Târgul micilor inventatori, organizat în cadrul Zilelor Craiovei. A încercat emoţiile competiţiilor internaţionale, a participat la concursul de creaţie plastică de la Timişoara, Chipul mamei, şi a trimis poezii la cel de scriere creativă, Copilul în lumea cuvintelor, organizat în Neamţ. În plus, nu este an pe care să nu îl fi absolvit cu diplomă pentru rezultate foarte bune la învăţătură. E o elevă conştiincioasă, pentru că, oricât ar vrea să creadă că se poate trăi şi din muzică, preferă să aibă o soluţie de rezervă.

„Tot ce am auzit până acum despre SRI mă face să cred că este un loc bun pentru mine. Am înţeles că este şi o televiziune acolo şi le-aş îmbina. Sigur, e ceea ce gândesc eu acum“, se confesează Anania, cu delicateţea unei domniţe atente la fiecare cuvânt rostit.

NĂSCUTĂ. 18 decembrie 1997, Craiova.
STUDII. Elevă în clasa a VII-a la Şcoala nr. 32 Alexandru Macedonski din Craiova.
HOBBY-URI. Muzica, dansul, pictura.

Ce-i place
Preferă muntele atunci când vine vorba de excursii, şi asta pentru că îi dă o stare extraordinară. Cât timp este acolo, capătă multă energie, se înviorează, prinde poftă de joacă. Este înnebunită după plimbările cu colegii, cel mai adesea în parcuri, unde se delectează cu îngheţată de vanilie.

Ce nu-i place
Minciuna şi mincinoşii. Greu poate înţelege cum tineri de vârsta ei reuşesc să ţese intrigi, să îi întoarcă unii împotriva celorlalţi până şi pe cei care se credeau prieteni. Cu tristeţe vorbeşte despre momentele în care a simţit că unii copii sunt favorizaţi de juriul concursului, lucru pe care îl cataloghează ca fiind nedrept. Spune „nu“ ciorbei de dragavei, pe care nu o poate înghiţi.

Întrebări şi răspunsuri

Cum este pe scenă?
Este super. Atunci, parcă nu mai văd pe nimeni în jur. Aud doar muzica, mă simt extraordinar. Dacă ai făcut suficiente repetiţii, nu ai nici emoţii, pentru că te simţi foarte bine pregătită şi vrei doar să arăţi ce ştii. Pe scenă te convingi de frumuseţea lumii artistice.

Cursurile făcute de dragul pasiunii îţi afectează învăţătura?
Deloc, pentru că am reuşit să le programez de aşa natură încât să nu supăr pe nimeni şi nici eu să nu ajung să nu mai ştiu cum să fac faţă. De obicei învăţ dimineaţa, la amiază sunt la ore, iar seara am curs de canto sau de dansuri. Sâmbăta fac modelling, iar mai nou şi lecţii de chitară, pe care mi le doream de multă vreme.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite