Top 10 cozonaci, întocmit în funcţie de conţinutul de aditivi. Alerta specialiştilor: „Reţeta de pe piaţă este denaturată, fără gustul tradiţional“
0Un experiment făcut de specialiştii de la Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) relevă nocivitatea unor cozonaci de pe piaţă, produşi de firme de panificaţie.
Românii consumă în perioada Crăciunului şi a Anului Nou peste 7,3 milioane de cozonaci, adică de circa 10 ori mai mulţi cozonaci decât într-o lună obişnuită.
Specialiştii Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România au vrut să facă un studiu prin care să atragă atenţia în ceea ce priveşte conţinutul acestui tip de produs şi potenţialele efecte asupra sănătăţii consumatorilor. Ei au cumpărat în prima parte a lunii decembrie 31 tipuri de cozonac din marile structuri comerciale (hipermarketuri / supermarketuri).
Cozonacii aveau gramajul cuprins între 325 g şi 1000 g, fiind fabricaţi/distribuiţi de 13 producători: SC Vel Pitar SA din Rm. Vâlcea, SC Boromir IND SRL din Râmnicu Vâlcea, Auchan, Cora, Carrefour, Tedesco SRL din Italia, SC Grewe SRL din Vestem-Sibiu, SC SAL-PAN din Salonta-Bihor, SC Lucipol Impex SRL din Râmnicu Vâlcea, SC As Pan SRL din Popeşti Leordeni-Ilfov, SC Cristian Impex SRL din Tulcea, SC Aida Prod Com SRL din comuna Cernica-Ilfov şi SC Teoden SRL din Băileşti-Dolj.
Din analiza etichetelor a reieşit că, în afară de făină, zahăr, drojdie şi sare iodată, în cozonacul industrial se regăsesc şi alte ingrediente: spărtură de soia, şrot de soia, făină de soia degresată, amidon din porumb, ou praf, pudră de albuş de ou, fibre de cartofi, zer praf, oţet din vin, făină de orz, lapte praf, gluten din grâu, ulei de palmier, ulei de rapiţă, enzime, drojdie comprimată, făină de porumb, griş de grâu, pudră de zer, conservanţi, coloranţi, agenţi de îngroşare, agenţi de umezire, emulsifianţi, corectori de aciditate, stabilizatori. Conţinutul de cacao la produsele analizate variază între 0,5% şi 2%. În cele 31 de produse analizate s-au identificat 30 aditivi alimentari.
Niciunul din produsele analizate nu respectă reţeta tradiţională a cozonacului (făină tip 000, lapte dulce, zahăr, ouă, unt, umplutură de diferite tipuri). La 65% dintre produsele analizate nu se menţionează tipul de făină de grâu folosită la fabricarea cozonacului. Un singur producător de cozonaci, SC Grewe SRL, dintre cei ale căror produse au fost analizate, declară că foloseşte făina tip 000.
„Cozonacul industrial este un produs care, în cele mai multe situaţii, nu mai are nimic din gustul şi savoarea cozonacului tradiţional. În compoziţia acestuia există ingrediente care au denaturat reţeta acestui produs, cum ar fi: şrot de soia, spărtură de soia, făină de soia degresată, oţet din vin, fibre de cartofi, făină de porumb, amidon de porumb etc, la care se adaugă coloranţi, conservanţi şi îndulcitori artificiali.
Le sugerez consumatorilor să cumpere cozonac numai după o atentă verificare a ingredientelor, a termenului de valabilitate şi să fie circumspecţi la anumite menţiuni nutriţionale sau de calitate, care apar pe ambalajul produselor de acest tip“, precizează conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC România, coordonatorul studiului.
APC a întocmit chiar şi un clasament, în funcţie de numărul de aditivi pe care îi conţin cozonacii verificaţi:
Top 10 cozonaci aditivaţi
15 aditivi - Cozonac cu rahat şi cacao, fabricat de Lucipol
14 aditivi - Cozonac cu rahat şi cacao, fabricat de Vel Pitar
13 aditivi - Cozonac cu nucă şi cacao, fabricat de Lucipol
11 aditivi - Cozonac cu nucă şi cacao, fabricat de Vel Pitar, cozonac cu nucă, cacao şi stafide, fabricat de Lucipol; cozonac cu nucă, stafide şi cacao, fabricat pentru CORA
10 aditivi - Cozonac cu nucă, stafide şi cacao, fabricat de Vel Pitar; cozonac cu rahat fabricat pentru Carrefour
9 aditivi - Cozonac cu nucă, fabricat de Vel Pitar, cozonac cu nucă si cacao, fabricat de Aida Prod Com, cozonac cu umplutură de nucă, stafide şi cacao, fabricat de Sal-Pan
8 aditivi - Cozonac cu cremă de lapte-frişcă, fabricat de Boromir, cozonac cu nucă, fabricat de As Pan
6 aditivi - Cozonac cu cremă ciocolată-rom, fabricat de Boromir; cozonac cu umplutură de nucă, stafide şi rahat, fabricat de As Pan; cozonac cu stafide, rahat şi cacao, fabricat de Teoden
5 aditivi - Cozonac cu nucă şi cacao, fabricat de Carrefour; cozonac cu rahat, stafide şi cacao, fabricat de Cristian Impex
4 aditivi - Cozonac cu cremă caramel şi cremă ciocolată, fabricat de Boromir
Studiul privind calitatea cozonacului face parte din Campania Naţională de Informare şi Educare: „Hrană sănătoasă – o investiţie pe termen lung în sănătatea noastră“.
„Prin această campanie, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) îşi doreşte să promoveze un stil de viaţă sănătos şi să tragă un semnal de alarmă în privinţa unor produse alimentare bogate în sare, zahăr şi grăsimi şi a unor aditivi alimentari care prezintă un risc ridicat asupra sănătăţii consumatorilor“, precizează reprezentanţii săi.
Pe aceeaşi temă: