Mircea Băsescu rămâne în arest. Denunţătorul său a fost lăsat în libertate, cu arest la domiciliu
0Fratele preşedintelui Traian Băsescu rămâne în arest. Magistraţii de la Curtea de Apel Constanţa au decis că Mircea Băsescu nu poate fi judecat sub control judiciar.
Mircea Băsescu a cerut să fie eliberat din arest şi judecat sub control judiciar. Curtea de Apel Constanţa a decis vineri, 18 iulie, ca fratele preşedintelui Traian Băsescu să rămână în arest. Aceeaşi măsură a fost luată în cazul lui Marian Căpăţână, intermediarul banilor care au ajuns de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la cumătrul acestuia Mircea Băsescu.
În schimb, denunţătorul Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial şi soţul Izaurei Anghel, va fi eliberat şi va fi judecat în stare de arest la domiciliu.
Cererea lui Mircea Băsescu de revocare a măsurii arestării preventive a fost judecată miercuri la Tribunalul Constanţa, după ce Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe, la solicitarea avocatului fratelui preşedintelui şi a DNA.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în stare de arest, pe Mircea Băsescu pentru trafic de influenţă şi pe Marian Adrian Căpăţână pentru complicitate la această infracţiune.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului.
Dosarul cu numărul 5412/118/2014, în care apar ca inculpaţi Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă, a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Constanţa cu data de 14 iulie, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru miercuri, 16 iulie, arată Mediafax.
Înainte de a fi trimis în judecată, Mircea Băsescu a formulat o cerere de revocare a măsurii arestării preventive. Dosarul a fost înregistrat în 9 iulie şi trebuia să fie luat marţi în discuţie.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, la începutul anului 2011, după ce Bercea Mondial a fost arestat preventiv de către Tribunalul Olt, Florin Anghel, fiul interlopului, i-ar fi dar lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţînă.
În schimbul acestor bani, fratele preşedintelui urma să intervină pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de Bercea Mondial şi a altor cereri incidente în respectiva cauză.
Procurorii arată că Mircea Băsescu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor şi poate obţine o situaţie favorabilă pentru Sandu Anghel, respectiv fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Ulterior, pentru că tatăl lui Florin Anghel nu a fost pus în libertate, acesta i-ar fi remis şi suma de 350.000 de euro lui Căpăţînă în acelaşi scop.
„Intervalul de timp în care denunţătorul a remis sumele de bani inculpatului Căpăţînă Marian Adrian este cuprins între datele de 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive faţă de tatăl denunţătorului) şi 22.02.2012 (data pronunţării hotărârii de condamnare la instanţa de fond)”, se arată în documentul citat.
Anchetatorii mai precizează că, din suma totală de 600.000 de euro remisă de Florin Anghel către Marian Căpăţînă, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro.
„Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, inculpatul Căpăţînă Marian Adrian şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la denunţător”, au mai arătat procurorii.
Mircea Băsescu ar fi restituit o parte din bani
După pronunţarea hotărârii de condamnare de pe 22 februarie 2012, având în vedere durata pedepselor cu închisoarea aplicate, mult mai mari decât pedepsele promise de Mircea Băsescu, Florin Anghel şi membrii familiei sale ar fi cerut restituirea banilor daţi către Băsescu şi Căpăţînă.
În acest sens, până pe 26 februarie 2012, fartele preşedintelui României ar fi restituit suma de 280.000 de dolari. Ulterior, au mai fost restituite diferite alte sume de către Căpăţînă.
Deşi cei doi inculpaţi au restituit o parte din banii primiţi, aceştia l-ar fi asigurat în continuare pe Florin Anghel că vor continua demersurile pentru care au primit banii, respectiv folosirea influenţei în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile, inclusiv prin strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Craiova.
Pe 28 februarie 2012, la Curtea Supremă a fost înregistrată cererea de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Craiova, cerere formulată de către Bercea Mondial. La termenul de pe 21 martie 2012 s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei şi s-a acordat un nou termen, la 25 aprilie 2012 când s-a dispus respingerea cererii de strămutare.
În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpaţilor Băsescu Mircea şi Căpăţînă Marian Adrian.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Fratele preşedintelui, arestat pentru trafic de influenţă
Pe 20 iunie, Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului.
Fratele preşedintelui este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care interlopul era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.
Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Vă mai recomandăm
UPDATE Mircea Băsescu, judecat acasă. Fratele preşedintelui rămâne după gratii