Cum s-au modificat plajele de pe litoralul românesc al Mării Negre. De ce era necesară refacerea zonei
0
Specialiştii de la Direcţia Hidrografică Maritimă din Constanţa explică de ce era necesară reabilitarea zonei costiere româneşti, profund afectată de construcţiile industriale comuniste şi de cele civile postcomuniste.
Litoralul românesc al Mării Negre şi-a întâmpinat în acest an turiştii cu plaje de lăţimi impresionante, de peste 100 metri, la Constanţa, Mamaia şi Eforie. Suprafaţa de plajă a fost umplută cu nisip nou, adus din largul mării. Marele avantaj este beneficiul de a te bronza la buza apei fără a fi obligat să închiriezi o umbrelă şi un şezlong. Investiţiile făcute de Apele Române cu fonduri europene trebuie să fie libere de orice formă de contract comercial, timp de 5 ani, condiţie greu respectată de operatorii de plaje.
În anii următori, şi alte plaje vor arăta la fel. Practic, acum se reface ceea ce s-a stricat cu decenii în urmă, când litoralul a fost considerat locul ideal pentru dezvoltarea industrială a României. Porturile maritime şi în special platforma de la Petromidia au schimbat linia ţărmului Mării Negre, pentru a face loc digurilor şi construcţiilor tehnice. Iar acest lucru a dăunat ecosistemului marin.
De fapt, principalul avantaj al acestui proiect european realizat cu 170.450.084 euro constă în protejarea litoralului, care are acum o nouă configuraţie a digurilor de protecţie. Litoralul s-a mărit cu 33 hectare pe o lungime de 7 kilometri. Plajele au fost reconstruite uneori de la zero cu un aport de peste 3 milioane metri cubi de nisip, ceea ce permite primirea a 50.000 turişti în plus.
Saligny sau Antipa?
Direcţia Hidrografică Maritimă din Constanţa este instituţia militară care se ocupă, printre altele, cu măsurătorile periodice efectuate pentru zona Mării Negre. Baza de date este actualizată permanent cu informaţii necesare în special pentru întocmirea hărţilor de navigaţie, ale căror coordonate trebuie să fie extrem de precise. Specialiştii de la Hidrografie străbat litoralul în lung şi-n lat studiind configuraţia uscatului scăldat de ape şi notând modificările apărute. Toate datele culese de pe teren sunt apoi trasate, prin imagini şi explicaţii tehnice asupra fenomenului, în documentaţia de lucru.
Sursa foto Romair Consulting
Cel mai greu le este specialiştilor maritimi să răspundă la întrebarea cine a avut dreptate în disputa istorică dintre inginerul Anghel Saligny sau biologul Grigore Antipa, în privinţa litoralului Mării Negre. Cei doi uriaşi ai ştiinţei aveau viziuni diferite asupra viitorului: inginerul susţinea că numai tehnologia va ajuta regiunea şi ţara să se dezvolte, în timp ce biologul apăra patrimoniul natural al litoralului considerându-l un bun inestimabil, pe care e bine ca România să şi-l păstreze nealterat.
Părerea unanimă - acum, la un secol de la controversa celor doi vizionari - este că dezvoltarea economică, fiind strâns legată de progresul tehnologic, trebuie să fie încurajată, dar numai respectând specificul zonei costiere. În urmă cu un veac, proiectul lui Saligny a avut câştig de cauză pentru că România avea nevoie de o dezvoltare rapidă, iar atuul câştigat în urma revenirii Dobrogei la ţara-mamă trebuia valorificat. Dar previziunea lui Antipa s-a adeverit: lăsat pe mâna omului dornic doar de câştig, litoralul a avut de suferit.
Dunărea îşi varsă suferinţele în Marea Neagră
Cauza pleacă încă de la principalul afluent al Mării Negre: fluviul Dunărea, subiect, la rândul său, al ambiţiilor tehnologice. Căpitanul comandor Lucian Dumitrache, expert al Direcţiei Hidrografice Maritime, şi-a bazat lucrarea de doctorat pe tema modificărilor survenite în ultima sută de ani pe litoral.
„Procesul de eroziune al litoralului Mării Negre s-a accentuat în ultimele decenii, în urma construirii barajelor Porţile de Fier I şi II, de la Caraş-Severin şi Mehedinţi. Cantitatea de sedimente adusă de Dunăre în Marea Neagră s-a redus la jumătate dereglând astfel echilibrul costier. În consecinţă, a scăzut şi aportul de sediment de pe plajă. Sedimentul a fost pierdut către larg ca urmare a construirii digurilor portuare. Valurile au bătut la baza falezelor îngreunate, care apoi au căzut. Pe tot litoralul, zona costieră a fost erodată diferit, de la un sector la altul, de la Golful Musura până la Vama Veche“, detaliază cpt.cdor. Lucian Dumitrache.
Aşa s-a întâmplat în nord, pe sectorul Sulina - Sfântul Gheorghe din Delta Dunării, unde digurile de 8 kilometri construite de-a lungul braţului au perturbat circulaţia sedimentelor transportate de curenţii costieri, acestea fiind deviate spre larg. Linia ţărmului s-a retras semnificativ, îndeosebi în avalul porturilor şi a digurilor canalului Sulina. Cantităţi importante de nisip, dirijate de furtună spre larg, au fost scoase astfel din circuitul costier. La sud, în Eforie Sud, staţiunea a fost puternic afectată de alunecarea falezelor, ca urmare a excesului de apă din straturile superioare de sol.
Industrie versus turism
Construcţiile industriale ridicate în anii `60-`70-`80 au afectat puternic ecosistemul marin. Mamaia, perla litoralului românesc, se bronzează având pe fundal imaginea unui colos petrochimic: plaftorma de la Năvodari. A rămas întipărită remarca unui prim-secretar al judeţului Constanţa, Vasile Vâlcu (1910-1999), poreclit „Moş Vâlcu“ pentru podoaba sa capilară îmbătrânită de timpuriu. Când Nicolae Ceauşescu a făcut vizita pentru a alege locul viitoarei platformei petrochimice, prim-secretarul care cunoştea bine zona, fiind dobrogean, l-a îndrumat către Capul Midia de la Năvodari, unul dintre promontoriile litoralului. Întrebat dacă nu cumva amplasarea rafinăriei va dăuna turismului, Moş Vâlcu a ripostat vehement: „Niciodată litoralul nu va putea aduce ţării atâţia bani cât va aduce măreaţa platformă“. Răspunsul a fost pe placul mai-marelui comunist, care a decis cu o mişcare abruptă de mână că locul Petromidiei va fi aici, la poarta dintre nordul deltaic şi sudul litoral.
Portul Midia, Portul Constanţa, digurile industriale şi celelalte construcţii ridicate de om au făcut doar să sporească riscul de eroziune a uscatului, în urma creării de curenţi turbionari (acei curenţi-buclă din golf) care au săpat în ţărm. Mamaia, de exemplu, a pierdut hectare întregi de plajă în deceniul 1978-1988. „Încă din anii 1978-1979 au fost recomandate măsuri de urgenţă pentru protejarea porţiunii dintre Cazino Mamaia şi hotel Parc. Ritmul de eroziune în suprafaţă era relativ mic, de 0.1-1.22 hectare pe an pe fiecare kilometru. Dar fiind constant în timp, a dus la reducerea suprafeţei plajei Mamaia cu aproape 6 hectare“, arată geograful Dumitru Andrescu, specialist DHM.
În perioada 1988-1991, pe plaja de la Mamaia s-au făcut înnisipări artificiale, dar eroziunea a continuat să sape. În anii 1991-1995 plaja a avut din nou un ritm de eroziune de 0.32 ha/an/km. Efectul: plaja turistică a scăzut în suprafaţă, ajungând ca apa să bată în zidul unor spaţii de alimentaţie sau chiar de cazare. La Constanţa, faleza din zona Delfinariu-Trei Papuci, micşorată dramatic, s-a prăbuşit pe alocuri în urma acţiunii repetate a valurilor, astfel că zona odinioară de promenadă arăta până mai ieri ca o râpă.
De la Dunăre la Oceanul Mondial
Nivelul mării este încă un factor de care trebuie ţinut cont în fenomenul de modificare a coastei. Specialiştii spun că în trecutul îndepărtat, când nivelul mării a avut variaţii de până la 40-45 metri, sectoare întinse ale actualului litoral vestic al Mării Negre au fost periodic acoperite de apă. Practic, o fâşie destul de mare a platoului marin continental era o pantă a reliefului costier. „Construcţiile hidrotehnice care au barat curentul marin de litoral, exploatarea haotică a sedimentelor din imediata apropiere a coastei, micşorarea debitului aluvionar al Dunării, necontrolarea sistemelor de irigaţii şi furtunile periodice au dus la dezechilibrul litoralului“, explică geografii de la Direcţia Hidrografică Maritimă din Constanţa.
Coasta Mării Negre este constituită din nisipuri fluviale (în sectorul de nord) şi nisipuri cochilifere, calcare şi depozite loessoide (în sectorul de sud). Aluviunile purtate de apele Dunării, peste 50 milioane tone/an, sunt transportate de curenţi şi de valuri pe aproape întreaga lungime a litoralului românesc. Pe lângă aportul (lichid şi solid) al Dunării, nivelul Mării Negre este dependent de schimbările globale de climă şi nivelul Oceanului Mondial. În general, procesele costiere sunt influenţate de o serie de alţi factori, cum ar fi: temperatura aerului, regimul precipitaţiilor, direcţia şi viteza vânturilor, variaţiile presiunii barometrice.
Înainte de reabilitare - plaja de la Constanţa Sursa foto DADL
Plaja de la Constanţa, acum Foto Sînziana Ionescu
„Petromidia funcţionează 365 zile pe an. Litoralul - doar 3 luni pe an“
Felicia Andrei, manager de calitate a mediului la Rompetrol Rafinare, afirmă că antiteza industrie versus turism este un conflict fals în care nu va exista câştigător şi învins.
„Petromidia reprezintă unul din principalii exportatori ai României şi un magnet social puternic pentru toată regiunea de Sud-Est a României. Şi nu vorbim de export că materii prime, ci de export de carburanţi cu valoare adăugată. Cu valoarea muncii angajaţilor rafinăriei, angajaţilor firmelor care asigură investiţiile, reparaţiile, analizele produselor şi multe alte procese conexe. Adică produse finite. Despre asta e vorba. Evident, turismul este benefic Constanţei şi zonei costiere. 3 luni pe an. Aţi fost vreodată să vedeţi Mamaia sau orice staţiune în noiembrie? E pustie. În schimb, Petromidia funcţionează 365 zile pe an. Iar în fiecare zi, fiecare oră, fie că e primăvară, toamnă sau sărbătoare legală, angajaţii Petromidiei fac ce ştiu mai bine: motorină şi benzină.
Cât despre apa Mării Negre, zonele cu apa cotată că fiind excelentă sunt în punctele monitorizate între Mamaia şi Năvodari0 şi nu întâmplător, pentru că grija noastră faţă de mediu este permanentă. Amplasări geografice similare, în proximitatea apelor, au şi Rafinăria ENI de la Veneţia, BP Refinery Rotterdam Belgia, Port Antwerp şi exemplele pot continua.
Faptul că unii oameni vizionari au văzut locul Petromidiei între Năvodari şi Corbu în anii `70 înseamnă că au avut dreptate. Petromidia primeşte ţiţei pe mare. Vasele de ţiţei nu «trag» la ţărm ca acum 30 ani, ci sunt conectate la un «hub» enorm aflat la 8 km în larg. Şi nu e singura investiţie în ultimii 10 ani. De ce? Pentru ca în primul rând rafinăria să fie eficientă, să fie modernă şi se alinieze cerinţelor de securitate la locul de muncă, calitate produse şi nu în ultimul rând, mediu. Şi poate suntem dintre puţinii mari operatori din ţara noastră care avem concomitent toate aceste atribute“, declară Felicia Andrei.
Pe aceeaşi temă:
FOTO Şantierul de pe plaja Mamaia: litoralul va fi lăţit cu până la 100 de metri
Se încarcă comentariile...
