Cum au ajuns simbolurile marinăreşti pe pereţii bisericilor medievale: chipuri de morţi înviaţi din mări, galioane şi corăbii
0
Pictura murală bisericească din Evul Mediu conţine numeroase scene maritime. Cele peste 30 de imagini de corăbii au fost redate de zugravi pe pereţii mănăstirilor Râşca, Humor, Moldoviţa, Voroneţ sau Neamţ.
Simbolurile navale ce apar pe pereţii a peste 30 de lăcaşuri de cult româneşti sunt o dovadă a contactelor care au existat între locuitorii ţărilor române şi navigatorii care au făcut parte din marea putere maritimă a secolelor trecute, italienii. Picturile permit reconstituirea tipurilor de nave din acele timpuri, ne povesteşte Andreea Atanasiu-Croitoru, muzeograf la Muzeul Naţional al Marinei Române, Constanţa.
Biserica de la Bălineşti, situată la 15 kilometri de Siret, adăposteşte o frescă în cuprinsul căreia apare o caracă din secolul XV, cu prova rotundă, dotată cu velă pătrată şi velă latină mică pe arborele artimon. Este evident că pictorul, Gavril Ieromonah, a călătorit pe mare învăţând meşteşugul picturii la o şcoală bizantină clasică.
Mărturii grăitoare pot fi socotite şi imaginile de nave pictate ce apar pe biserica episcopală din Roman. Ele sunt cu totul remarcabile, spune muzeograful constănţean, cu nimic mai prejos imaginilor de nave rămase din iconografia vechilor puteri maritime ale timpului: Spania, Olanda, Franţa şi Veneţia. Aici, marinarii sunt înfăţişaţi în costum naţional asemenea luptătorilor care apar în scenele bătăliei de la Posada, cu un veac şi jumătate în urmă. Pavilionul de culoare roşie are imprimat faimosul cap de bour, simbol al vitejiei şi stemă a voievozilor Ţării Româneşti.
Într-una dintre bisericile de la Moldoviţa, împodobită cu picturi murale, de Toma de la Suceava, a reprezentat ciclul „Asediul Constantinopolului“ . Valurile mării au fost convenţional redate ca nişte rotocoale înspumate, iar pe ele o caracă armată. Navă a secolelor XV – XVII, ea a apărut ca rezultat al influenţelor reciproce ale navelor lansate în nordul şi sudul Europei, care a fost destinată iniţial transportului de trupe sau de mărfuri, dar a fost folosită deseori şi ca navă de război. Lungimea navei depăşea 50 de metri, avea patru catarge pe care se ridicau vele pătrate. Prova este supraînălţată, ca o adaptare a condiţiilor grele de navigaţie din Marea Neagră.
Acelaşi tip de navă îl regăsim şi la Humor, unde este pictată o astfel de navă din secolul XVIII, când capătă denumirea de „nef“. Această ambarcaţiune avea o lăţime care ajungea până la jumătate din lungimea navei şi beneficia la pupa şi la prova de punţi înalte, pentru luptători. Iniţial nave comerciale, ele se vor transforma în nave de luptă, devenind mai înguste şi mai lungi. Nef-urile astfel modificate se vor numi galioane.
Imaginea mortului care a înviat
Biserica fostei mănăstiri a Voroneţului a fost ridicată din porunca lui Ştefan cel Mare în 1487. Ipoteticul autor al picturii Judecata de apoi lor este Marcu Pristavu. Desfăşurată pe întreg peretele vestic al bisericii, pictura, scăldată în albastrul moldovenesc, pictura reprezintă o imagine a celor înviaţi din morţi continuată de o alta dedesubt închipuind învierea celor înecaţi în mări. Ambele scene sunt prezidate de către o zeitate. Cea de sus, pe un munte, poartă un coif şi ţine în mână un mormânt - o cutiuţă cu un mort care a înviat. Acesta este înfăţişat într-un giulgiu şi are faţa negricioasă, în timp ce zeitatea are un aer oriental.
Zeitatea care reprezintă învierea celor înecaţi în mări stă pe un delfin şi ţine în mână o corabie. În pictură apare o corabie, un galion, care iniţial era destinată negoţului, apoi dotat cu tunuri pentru lupta cu piraţii. Tot pe pereţii Voroneţului mai este reprezentată o navă, o caracă de transport pentru cruciaţi, pe care se află şi Sfântul Nicolae. Tot un galion regăsim şi la Mănăstirea dintr-un lemn, ctitorie a lui Matei Basarab.
Suceviţa, ctitoria primilor mari boieri urcaţi fără tradiţie voievodală pe tronul Moldovei, reprezintă o mare carte de poveşti, aşa cum o numeşte muzeograful. Imaginile de nave de pe pereţii mănăstirii se regăsesc în scene ca „Marea restituind victimele“, „Viaţa Sfântului Nicolae“ şi într-o icoană din altar. Cea mai bine redată navă este cea înfăţişată în scena vieţii Sfântului Nicolae. Prova navei este înălţată şi uşor curbată înapoi asemenea navelor de comerţ romane din secolul II după Hristos. Pânzarul, căci despre el este vorba, avea un singur catarg şi o velatură compusă dintr-o velă pătrată destinată navigaţiei cu vânt din pupa şi o velă pe spetează pentru vânt travers. Echipajul era compus din cinci-şase marinari şi un cârmaci.
O corabie moldovenească, asemănătoare pânzarului, apare şi la Căldăruşani, de data aceasta pe o icoană din lemn de secol XVI. Pe pereţii bisericii Polovragi apare o navă grecească de transport la Muntele Athos.
„Biserica, o corabie care ne trece peste toate suferinţele“
Preotul Roman Valeriu, consilier Patrimoniu Cultural Naţional în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, spune că pictura bisericească reprezintă o vedere dincolo de dimensiunea fizică şi temporală a vieţii pământeşti: ea are şi un rol pedagogic, de formare a tinerilor creştini pe lângă învăţătura duhovnicească. Totodată, pictura este o uşă ce se deschide credincioşilor oferind posibilitatea dialogului duhovnicesc cu sfinţii.
„Era firesc ca biserica să-şi însuşească artele timpului în care a luat fiinţă. În secolul I după Hristos erau prezente artele: sportul, muzica, de aceea pictura era arta bisericească cea mai vizibilă. Faptul că pe pereţii bisericilor şi mănăstirilor sunt prezente teme marine nu trebuie să ne mire, întrucât legătura dintre biserică şi apă este indisolubilă pentru că biserica este o corabie care îi însoţeşte, îi transportă pe toţi oamenii pe valurile vieţii. Cu toţii aveam suişuri şi coborâşuri, întocmai ca valurile. Construcţia bisericii are forma unei corăbii care ne trece peste necazurile, suferinţele acestei vieţi, pe care le topeşte într-un chip tainic prin taina spovedanie“, spune preotul.
Adam şi Eva, pe pereţii unei biserici dobrogene
Dacă pe pereţii exteriori sunt reprezentaţi şi zei şi zeiţe, consideraţi a fi vietăţi păgâne, acest lucru se explică prin faptul că pictorii bisericeşti, zugravii nu aveau studii duhovniceşti, şi în înţelepciunea populară ei ai făcut în aşa fel încât să topească păgânismul. „Spre exemplu, la biserica din Ostrov, din sudul Dobrogei, am văzut zugrăvită prima pereche de pe Pământ: pe Adam şi pe Eva, ceea ce nu am văzut prea des. Este o pictură puţin naivă în care apare şarpele, cel care a ispitit-o pe Eva“, spune Roman Valeriu.
În privinţa culorilor folosite la picturi, în bisericile noastre predomină roşul, albastrul, uneori galbenul şi rozul. Culoarea albastră reprezintă nemurirea, divinitatea, roşul simbolizează firea omenească, natura, jertfa şi iubirea. În biserică, Mântuitorul, când fărâmă porţile Iadului, apare într-o culoare roz. Acea culoare reprezintă trecerea de la moarte la viaţă, Învierea. Verdele prezent în picturile bisericeşti înseamnă tinereţe, regenerare.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
