Constanţa: Copiii nevoiaşi au fost vizitaţi de Moş Nicolae

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii au fost încântaţi de cadourile primite
Copiii au fost încântaţi de cadourile primite

Peste 400 de copii din comunele Cumpăna, Cobadin şi Corbu, dar şi din oraşele Medgidia şi Cernavodă au primit astăzi, de Moş Nicolae, pachete cu dulciuri, jucării şi cărţi, de la organizaţia World Vision.

La Cernavodă, 30 de copii cu dizabilităţi din Centrul multifuncţional „O şansă pentru viitorul copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi fizice, psihice şi sociale din regiunile Nord-Vest, Sud-Est şi Sud-Vest Oltenia“, au dat o interpretare plină de savoare şi umor scenetei „Domnul Goe“, stârnind ropotele de aplauze ale spectatorilor. Alţi 30 de copii cu dizabilităţi, beneficiari ai Centrului din Medgidia, au pregătit poezii şi cântece pentru a-l impresiona pe Moş Nicolae. Copiii şi-au atins scopul şi au primit în schimb cadouri.

Copiii din comuna Corbu au pus în scenă, la rândul lor, piesa de teatru „ Fram, ursul polar“.

Fructe şi dulciuri pentru preşcolari

Nici pe copiii din Negreşti, comuna Cobadin, Moşul nu i-a uitat. Un grup de inspectori de la Compania Astra Asigurări din Constanţa a pregătit pentru 40 de preşcolari şi elevi de clasele I-IV din sat, pachete cu dulciuri şi fructe.

La fel au aşteptat şi cei 65 de copii din comuna Cumpăna, beneficiari ai cantinei sociale Sfânta Parascheva, să vadă dacă primesc şi ei ceva în ghetuţe astăzi. Aşteptarea micuţilor a fost răsplătită: ei au primit daruri dulci, în cadrul acţiunii  Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor, organizată special pentru ei de World Wision, la cantina socială din Cumpăna.

Din inimă pentru inimă

Începând de astăzi şi până la Crăciun, copiii din comunităţile judeţului Constanţa în care activează World Vision, vor întinde o mână de ajutor celor care au nevoi materiale sau sociale mai deosebite. Ei se implică în organizarea unor evenimente caritabile prin care speră să adune alimente, îmbrăcăminte şi bani pentru sprijinirea a cinci familii nevoiaşe din comunităţile lor.

Proiectul micuţilor din Cobadin se numeşte ,,Crăciunul în sufletele copiilor. Şi tu poti da culoare sărbătorilor!“.

În paralel, Grupul de Iniţiativă Cumpăna Tinerilor, în parteneriat cu World Vision, Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Cumpăna, autorităţi locale şi sponsori, va organiza la 11 decembrie, în incinta căminului cultural din Cumpăna, petrecerea caritabilă „X-Mas Party“.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite