Trafic aglomerat pe tronsonul Constanța – Murfatlar – Cernavodă
0Mii de masini pleacă de la mare, făcând traficul spre București extrem de aglomerat. Pe vechiul drum Constanța – Murfatlar – Cernavodă se circulă bară la bară.
Cu o oră în urmă, Centrul Infotrafic anunța: „Este posibil ca în a doua parte a zilei să se formeze coloane de autovehicule şi la intrarea în municipiul Cernavodă dinspre Constanţa, pe DJ223C Ştefan cel Mare – Cernavodă, drum pe care este deviat traficul uşor de pe DN22C, din cauza lucrărilor la podul peste Canalul Dunăre-Marea Neagră“.
Pentru evitarea aglomeraţiei, Infotrafic sugerează conducătorilor auto să circule pe următoarele variante: DN2A Constanţa – Hârşova – Slobozia - DN21 Slobozia – Drajna - A2 Drajna – Bucureşti (sau, în cazul în care este afectată fluenţa traficului pe Autostrada Soarelui, DN2A Constanţa – Hârşova – Slobozia - DN21 Slobozia – Drajna - DN3A Drajna – Lehliu-Gară - DN3 Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti) sau DN2A Constanţa – Hârşova – Slobozia – Urziceni - DN2 Urziceni – Bucureşti.