Zece lucruri inedite despre Regatul Unit al Marii Britanii. Care a fost prima limbă oficială impusă de elite şi care sunt recordurile Londrei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regatul Unit al Marii Britanii este una dintre cele mai prospere ţări ale Europei, iar regiunea Londrei este de departe cea mai dezvoltată parte a Insulei. Un lucru mai puţin ştiut este că aproape 30% din locuitorii capitalei sunt născuţi în alte ţări.

Şi tot Londra se poate mândri cu cel mai vechi metrou din lume. Metroul londonez a fost deschis încă din 1863, iar în prezent măsoară peste 400 de kilometri. 

În prezent, metroul din capitala Regatului Unit este al doilea cel mai mare ca întindere, după cel din oraşul chinez Shanghai. 

Imagine indisponibilă

Limba engleză a devenit în ultimele decenii o limbă universală, în special în mediul de afaceri. Puţini ştiu că, iniţial, britanicii aveau o altă limbă oficială. Timp de trei secole, aristocraţii au impus limba franceză ca limbă oficială.

Ceva mai târziu, Londra a trecut printr-o adevărată tragedie. Un incendiu de proporţii uriaşe, devastator, a distrus în anul 1666 aproape 80% din clădirile oraşului. 

Londra este unul dintre cele mai atractive oraşe europene pentru investitori

Foarte mulţi ani, Londra a fost considerat cel mai atractiv oraş european pentru investitori. Din 2003 şi până în prezent, capitala britanică s-a situat de fiecare dată pe unul dintre primele trei locuri în raporturile întocmite de Ernst & Young. Analiştii consideră însă că Londra îşi va pierde treptat această aură, după Brexit. De altfel, recent, Parisul a devansat Londra fiind cel mai atractiv oraş european pentru investitori pentru prima dată în ultimul deceniu.

Astăzi, în Regatul Unit sunt peste 300 de limbi vorbite, însă niciuna nu mai ameninţă hegemonia limbii engleze.

Un lucru mai puţin îmbucurător este că populaţia Marii Britanii are una dintre cele mai ridicate rate de obezitate din Europa, iar timp de mai mulţi ani britanicii au fost chiar lideri într-un asemenea clasament. 

Imagine indisponibilă

Chiar şi aşa, britanicii rămân cei care au dat lumii trei sporturi extrem de populare. Dacă nu există, probabil, amator de sport care să nu ştie că englezii au inventat nouţiunile de fotbal şi rugby, puţini ştiu în schimb că tot ei au inventat şi polo.

Revenind la capitala ţării, aceasta este înfrăţită cu alte trei metropole. Dacă legăturile cu New York şi cu Berlin nu reprezintă nicio surpriză, interesant este faptul că Londra este înfrăţită şi cu Moscova.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite