EXCLUSIV Scheletul bisericii din centrul Clujului. Ce se mai ascunde în adâncurile lăcaşului, simbol al oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail din Cluj, clădirea simbol din centrul oraşului confundată adesea prin maiestuozitatea ei cu o catedrală, a devenit, o parte din ea, şantier arheologic. Aceste săpături, ne mărturiseşte arheologul ce le coordonează, vor servi ca documentaţie pentru un proiect de reabilitare a bijuteriei arhitecturale cu fonduri europene. Lăcaşul nu a mai suferit lucrări de modernizare de vreo jumătate de secol.

Când intri în Biserica Sfântul Mihail din centrul Clujului fie ca să scapi de canicula care pare să nu mai plece, fie mânat de curiozitatea tipică turistului te izbeşte groapa uriaşă din dreapta intrării, dar şi ce dezvăluie: un schelet aproape complet, de femeie. Curiozitatea e mare şi imediat, aproape instinctiv, scoţi telefonul şi faci poze în ciuda avertismentelor în mai multe limbi care te roagă să nu fotografiezi.

Puţin mai încolo de groapă vezi multe pungi albastre aşezate una lângă cealaltă. Era, probabil, cea mai simplă metodă la îndemână de depozitare temporară a oaselor, craniilor scoase din pământul unde au dormit vreme de mai bine de 300 de ani.

image

Scheletele bisericii

„Un obiectiv major al cercetării este atât investigarea infrastructurii câtorva din elementele principale arhitecturale ale bisericii - adâncimi de fundare, modalitate de execuţie, stare de conservare -, necesare pentru o serie de studii ample, realizate de specialişti în arhitectură, structuri portante şi de rezistenţă, istorici de artă, legate de restaurarea bisericii şi atragerea de finanţări europene pentru acest proces extrem de complex“, ne explică arheologul Csók Zsolt de la Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj.

El coordonează acest şantier arheologic din biserică, cerut de reprezentanţii Parohiei Romano-Catolice din Cluj. Aceştia vor să reabiliteze lăcaşul bătrân de aproape 700 de ani, care a fost martor la botezul regelui Ungariei Matia Corvin şi la vizita regelui României din perioada interbelică.

„Biroul de proiectare M&M Design şi Parohia Romano-Catolică Sfântul Mihail din Cluj, în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, au iniţiat cu ceva timp în urmă, o cercetare arheologică în biserica Sfântul Mihail, necesară documentaţiilor de restaurare ale edificiului de cult. Această iniţiativă este una de foarte mare importanţă, deoarece are menirea de a aduce la suprafaţă informaţii despre o serie de situaţii legate de construcţia bisericii şi zona centrală medievală a oraşului“, continuă explicaţiile arheologul.

Săpăturile, începute de vreo două săptămâni şi jumătate, se fac cu ajutorul studenţilor şi masteranzilor pasionaţi de studiul trecutului despre care învaţă la secţia de Arheologie a Facultăţii de Istorie şi Filozofie din cadrul UBB. Săpăturile vor dura până la finalul lui iulie, estimează Csók.

image

Unde se sapă

În biserică sunt deschise trei suprafeţe de cercetare, in interiorul şi exteriorul lăcaşului. Csók Zsolt spune că în apropierea laturii de nord a bisericii a fost descoperit - în urma cercetărilor făcute de arheologul Cosmin Rusu - un cimitir datat pe parcursul secolelor 12-13. Acesta ar fi, crede arheologul, mărturia existenţei aici a unei biserici mai vechi decât cea vizibilă azi.

„Ştim, că regele Ştefan al V-lea (1257-1270) a colonizat oaspeţi germani la Cluj, iar construcţia acestei biserici mai vechi poate fi legată de aceşti ”hospites”.  Aşadar, prin cercetarea prezentă, putem afla informaţii despre acest edificiu extrem de important în dezvoltarea oraşului“, precizează arheologul.

Până acum au fost identificate o serie de morminte databile pe parcursul secolelor 16-17. Specialiştii spun că, deşi acum pare o ciudăţenie, în Evul Mediu se obişnuia să se îngroape oameni în biserică. „Era un fenomen foarte comun pentru evul mediu. Totodată, în suprafaţa de cercetare din apropierea intrării principale, a fost identificată stratigrafic, nivelul de călcare medieval din interiorul bisericii“, subliniază cercetătorul.

Pungile albastre, sub lupă

Potrivit acestuia, tot ce a fost găsit – oase, cranii, schelet - şi ce se va mai descoperi va fi cercetat în detaliu şi publicat în studii de specialitate. „Sunt relevante. Vor fi analizate de un antropolog ce va întocmi un studiu prin care se va specifica vârsta, sexul, urmele vreunor boli, perioada când au trăit“, detaliază arheologul. Rămăşiţele sunt – continuă Csók Zsolt – de sfâşit de secol XVI şi început de secol XVII şi aparţin, probabil, elitelor din acele vremuri.

„Această cercetare este una extrem de importantă pentru a afla mai multe informaţii despre Clujul medieval, iar momentul este oportun şi datorită poziţiei oraşului în concursul pentru Capitală Culturală Europeană“, punctează arheologul.

image

Scheletul găsit, zilele trecute, în biserica din centrul Clujului FOTO: Florina Pop

Însă în spatele acestor săpături se ascunde curiozitatea dusă până la pasiune şi entuziasmul ce se vedea din gesturile studenţilor ce săpau în biserică. Unul ne-a arătat scheletul pe care l-au găsit, zilele trecute. „Credem că e al unei femei, a unei mame“, zice el. Alături de trupul femeii, atâta cât a mai rămas, au găsit rămăşiţele unui copil. Iar de aici se poate specula. Mult. Cert este că abia după ce se vor mai face analize se vor putea spune sigur anumite lucruri.

„Am găsit un craniu cu păr! Vreţi să-l vedeţi?“, rosteşte entuziasmat un tânăr, într-o biserică din România.

Mai puteţi citi:

EXCLUSIV Crucea, elicopterul şi comuniştii. O legendă urbană din Cluj

Piaţa Unirii, simbolul Clujului

FOTO CENTER Cum se văd simbolurile Clujului din cea mai înaltă clădire a oraşului 

Cel mai cunoscut simbol al Clujului, vandalizat. Grupul statuar Matia Corvin a fost murdărit cu vopsea

EXCLUSIV Vampirii din Transilvania, ucişi de propriul mit

FOTO O englezoaică promovează Transilvania: de la Dracula la handmade

FOTO Meşteşugarii care aduc şezătoarea în mileniul trei. Ucenic la 10 ani

GALERIE FOTO Gumuţeasca, „limba de sticlă“ din satul lui Boc. Ultimii geamgii din Mărgău care mai vorbesc gumuţeasca

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite