Premieră la Cluj:  „Văduva veselă” à  La Belle Époque

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca îşi invită spectatorii   duminică, 30 martie, ora 18.30, la premiera operetei „Văduva veselă”, de Franz Lehár. Este aşteptat atât publicul cunoscător, cât şi cei care cochetează la ideea unei prime seri petrecută la Operă. Tenorul Tiberius Simnu a colaborat cu colaborări cu operele din Bucureşti, Frankfurt, Rennes, Nantes şi Milano.

Conceptul de bază al spectacolului a rămas fidel culorii locale a  începutului de secol XX, moment al creaţiei compozitorului Lehár. Tiberius Simu, talentatul tenor clujean care a avut colaborări cu  operele din Bucureşti, Frankfurt, Rennes, Nantes şi Milano, şi regizorul  artistic al premierei, şi-a explicat alegerea pin fascinanta La Belle  Époque a anilor ’30, un simbol al eleganţei şi rafinamentului  desăvârşit, al vieţii îmbogăţite de artă, activităţi elitiste şi de o  societate aflată într-o continuă vervă şi veselie, cu puternice influenţe orientale şi de art deco american. La baza scenografiei stau proporţiile geometrice şi liniaritatea, un echilibru al acţiunii, 

decorului şi, cel mai important, al personajelor.

Repertoriu mai bogat la Operă  

În ceea ce priveşte personajele, construcţia lor are un caracter  puternic verosimil, cu trăirilor reale şi profunde, pe care se  construieşte întreaga operetă, permiţând publicului să empatizeze cu 

ele.  Protagoniştii Hanna şi Danilo vor fi reliefaţi şi de muzica orchestrei dirijorului Gheorghe Victor Dumănescu, precum şi prin decorul  simplu al spectacolului, care  le va permite să strălucească. Acest  melanj a fost realizat într-un timp record pentru un astfel de  spectacol, îngreunat însă de subfinanţarea ONRCN, o problemă constantă  ce blochează multe iniţiative artistice şi adevăratul potenţial cultural  ale Operei Române clujene. Spectatorii care se vor bucura de prima punere în scenă a operetei „Văduva veselă” la Cluj, după o pauză de câţiva ani, sunt parte a  publicului larg. Atragerea unui public diversificat este, de alfel, una 

dintre ţintele conducerii Operei Române clujene pentru strategia anului în curs. Directorul Marius Vlad Budoiu a anunţat lărgirea paletei de operete  ale ONRCN şi includerea lor într-un repertoriu deja bogat în cele mai 

importante creaţii clasice ale teatrului liric, oferind astfel o diversitate care va satisface şi atrage publicul larg, indiferent de vârstă.  Premiera „Văduva veselă” de duminică, 30 martie 2014,  promite o serată 

muzicală cu iz nou şi proaspăt, deosebită prin  interpretări profunde, o  bogăţie vizuală, caracter pulsant, savuros şi vesel, care va cuceri  publicul în mod ireversibil, demonstrându-i bogăţia fastuosului teatru 

liric.

Citeşte şi 

Balul Operei de la Cluj: Ceaikovski, Cătălin Botezatu şi inventatorul sângelui artificial

Balul Operei a adus Parisul la Cluj (GALERIE FOTO)

FOTO Personalităţi marcante ale Clujului premiate la Balul Operei

VIDEO Lume puţină în a doua seară a Balului Operei din Cluj

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite