Jobul, un calvar sau o plăcere? Expert în demisii: „Multe probleme s-ar rezolva dacă oamenii ar vorbi“

Jobul,
un calvar sau o plăcere? Expert în demisii: „Multe probleme s-ar
rezolva dacă oamenii ar vorbi“

În căutarea unui job FOTO TdC/Compania Fapte

O companie din Cluj vine cu un concept neobişnuit pentru o bursă a locurilor de muncă: Standul de Demisii. Ideea va fi pusă în practică la ediţiile din acest an ale Târgului de Cariere, cea mai mare reţea care organizează evenimente de carieră din România şi Republica Moldova. Specialişti în consiliere, resurse umane şi psihologie îi vor ajuta pe curioşi să vadă dacă e bine sau nu să îşi caute un alt job.

„Ne dorim să vedem cât mai mulţi oameni care-şi iubesc jobul“, spune Corina Brânduşan (foto mai jos, credit foto TdC), PR-ul Târgului de Cariere (TdC), eveniment în cadrul căruia va fi un stand aparte de restul: Standul de Demisii.

Ideea vine din dorinţa celor din echipa companiei Fapte de a transforma evenimentul într-unul adresat tuturor celor de pe piaţa muncii, de la cei care îşi caută un loc de muncă la cei care au deja unul, dar simt că locul lor nu e acolo sau simt că ceva nu merge şi nu ştiu ce să facă.

„Standul de Demisii e locul unde te convingi fie că jobul pe care îl ai e cel potrivit pentru tine, fie că ar trebuie să-ţi cauţi altul sau poate e vorba despre altă oportunitate, nu despre un job. Candidaţii se vor convinge singuri, expertul TdC îi va ghida şi le va pune întrebări care să-i ajute să ia o decizie“, adaugă Corina.

Un job nu e pe viaţă

Unul dintre experţi cu care lucrează echipa Târgului de Cariere este Antonia Onacă. Atât Antonia, cât şi Corina spun că nu trebuie să fii şomer ca să mergi la un târg de cariere, ci prezenţa la un astfel de eveniment ar fi bine să fie privită drept o sursă de informare şi o şansă de a învăţa lucruri noi despre profesia ta, despre situaţia pieţei muncii, despre compania la care lucrezi.

„E foarte important să ai o imagine a pieţei. Îţi pune în context salariul pe care-l ai, actualul tău loc de muncă, cultura organizaţională de la job. (…) Dacă mă întâlnesc cu un HR, el îmi poate da o evaluare curentă a mea ca individ în contextul pieţei muncii. Pot să aflu unde sunt eu, unde e compania mea pe piaţă“, explică Antonia referitor la motivul de a merge la un târg de cariere chiar dacă avem un job.

Potrivit acesteia, e bine să ne privim asemeni unei investiţii în timp, nu doar ca simpli angajaţi ai unei firme. Participarea la un astfel de eveniment oferă posibilitatea de a lua pulsul pieţii muncii, de a înţelege cum se mişcă piaţa, cum creşte, care sunt cerinţele, cum se modifică cerinţele astea.

„Fiecare HR cred că ştie că oamenii lor nu sunt acolo ca-ntr-o căsătorie, pentru restul vieţii“, afirmă Antonia.

Imagine de la o ediţie trecută a Târgului de Carieră FOTO TdC/Compania Fapte 

În căutarea jobului perfect

Ea ne mai spune că, din experienţă, oamenii nu au, tot timpul, o imagine corectă a ceea ce înţeleg ei printr-un job bun şi mai au multe aşteptări, câteodată nerealiste. 

Ce ne împiedică mental să avem jobul potrivit? Antonia spune că noi, oamenii, nu ştim tot timpul cum funcţionăm şi dacă am fi atenţi ce anume funcţionează în cazul nostru, când şi cum funcţionează, atunci am putea să creăm locul de muncă potrivit pentru noi.

Pentru ca noi să spunem că un job e bun, continuă ea, contează ca acesta să ofere un nivel financiar suficient pentru ca grijile legate de acest aspect să nu ne împiedice să dăm randament la muncă, însă banii nu trebuie să fie singurul criteriu:

„Dacă ăsta e singurul meu criteriu e un târg tare nefericit. Eu dau 8-10 ore din viaţa mea pentru ce se întâmplă după cele 8-10 ore. (…) E trist aşa. E foarte important aspectul financiar pentru că guvernează foarte multe aspecte din viaţă. Cum trebuie să fie un job pentru a fi perfect? În primul rând, un job care e extraordinar nu e uşor pentru că dacă e uşor nu te provoacă. Mă provoacă să văd progresul meu şi progresul muncii mele. Un job extraordinar e un job unde simt că sunt competent, că fac treabă bună, că munca mea a produs efecte. Un job extraordinar trebuie să aibă o semnificaţie pentru mine, să-mi dea o emoţie“.

Antonia Onacă dă exemplul unei meserii care nu pare una extraordinară. Povestea cu cineva care ridica gunoiul de unde locuia şi a fost uimită să vadă nu numai ce frumos vorbea acea persoană de munca sa, ci şi câtă semnificaţie îi acorda meseriei sale de gunoier.

„De câte ori facem asta? De câte ori nu stăm să ne gândim: de ce lucrez? de ce fac meseria mea?“, se întreabă retoric experta.

„Foarte mult stă în puterea mea să schimb lucrurile“

Jim Bagnola - un expert în leadership ale cărui sfaturi au mers spre sefi ai NATO şi Secret Service sau spre conducerea unor branduri precum Shell Oil, Hotelurile Marriott, Siemens, Motorola - spunea că oamenii nu părăsesc companii, ci îşi părăsesc şefii.

„Oamenii pleacă pentru că, în general, nu vorbesc despre ce nu le mai place la job atunci când apare acea situaţie. Avem tendinţa să abordăm aceste subiecte abia atunci când au ajuns să devină insuportabile. Liderul şi organizaţia, în aceste situaţii, sunt şocaţi că acea persoană pleacă. Noi nu spunem că ne deranjează ceva, ci aşteptăm de zece ori şi apoi plecăm. Multe probleme s-ar rezolva dacă oamenii ar vorbi. Se ajunge la demisie. Gata! M-am săturat, plec! Dar până atunci, câte tentative constructive ca să faci ceva ai avut? Foarte mult stă în puterea mea să schimb. Să-ţi dai demisia după ce ai încercat să îmbunătăţeşti ceva“, consideră Antonia Onacă (foto sus, credit foto: arhivă personală).

Un alt motiv real pentru care lumea demisionează e că munca intră în contradicţie cu valorile personale. Însă avem tendinţa să lăsăm şefii să observe asta şi nu semnalăm. Dacă oamenii se pun la masă şi încetează să se învinovăţească şi discută, atunci….“, subliniază experta.

E firesc ca la locul de muncă să nu fim mereu entuziasmaţi, adaugă Antonia, ci să oscilăm între diverse stări, să fim uneori şi apatici, şi „Gică contra“, însă important e să fim majoritatea timpului entuziasmaţi, să găsim sens în ceea ce facem.

De ce nu sunt fericiţi oamenii la job?

Răspunsul ni-l repetă Antonia: le lipseşte unul sau mai multe din cele patru elemente care definesc un job extraordinar - sentimentul de competenţă, munca are un rezultat vizibil şi concret, jobul e o provocare şi putem să-i dăm o semnificaţie. „Oamenii pot să simtă cele patru lucruri la job dacă contextul este de asemenea natură. Eu pot să fac să merite jobul meu. E, totuşi, viaţa mea acolo“, subliniază experta.
Iar dacă unul dintre cele patru nu este prezent, unii oameni consideră că jobul e doar un mijloc prin care fac rost de bani şi nu e o sursă de împlinire şi fericire. „Nu este trist ca eu să-mi trade-uiesc (n. r. din englezescul a face schimb) jumătate din viaţa mea pentru cealaltă jumătate? Şi atunci de ce facem târgul ăsta în fiecare zi?“, punctează Antonia.

Ca şi într-o căsnicie, compară experta, relaţiile care durează sunt cele la care lucrezi şi le întreţii:

„Ar fi bine să îmi dau demisia atunci când relaţia mea cu job-ul sau organizaţia nu mai funcţionează sau atunci când văd că nu suntem compatibili. Pot să decid asta abia după ce am avut încercări constructive să fac relaţia să fie extraordinară“.

Zilele când vor fi organizate ediţiile din această primăvară ale Târgului de Carieră  FOTO: TdC/Compania Fapte

Potrivit experienţei sale, românii au început, din 2005 încoace, să se uite altfel la locul lor de muncă şi să se întrebe dacă munca lor are rezultate concrete, dacă are sens. Un loc unde pot discuta mai multe despre viaţa profesională şi de-a şi verifica anumite nelămuriri este Standul de Demisii din cadrul Târgului de Cariere.

„Voluntarii noştri îi vor îndruma pe cei interesaţi spre aceasta zonă, iar experţii în consiliere, HR şi psihologie vor oferi atât informaţii, cât şi partea de consiliere. Aici candidaţii vor avea o discuţie relaxată şi deschisă despre job şi viaţă profesională cu experţii în recrutare şi psihologie. În plus, ei vor afla care sunt obligaţiile pe care le au faţă de o firmă, cum şi în ce condiţii îşi pot da demisia, dar şi aspecte care ţin de compatibilitatea cu jobul pe care îl au”, explică PR-ul Târgului de Cariere, Corina Brânduşan.

Tineri căutându-şi locuri de muncă FOTO TdC/Compania Fapte

 

Mai puteţi citi:

Pe ce mai pun preţ companiile când vine vorba de potenţialii angajaţi

Un studiu realizat de Târgul de Cariere, cea mai mare reţea de evenimente de carieră şi employer branding, arată că 38% dintre companiile participante la târguri de joburi pun mare preţ pe competenţe. În plus, testarea contracronometru la primul interviu de angajare este un instrument din ce în ce mai folosit de firmele dornice să-şi găsească angajaţii potriviţi.

citeste totul despre: