FOTO Povestea primilor emigranţi români în America. Un film turnat la New York de „urmaşii“ lui Martin Scorsese
0
Povestea unei femei însărcinate în şapte luni, care şi-a urmat soţul pantofar, la începutul lui 1900, în Statele Unite, a inspirat scurtmetrajul „O Lume Nouă“, realizat de Luiza Pârvu, împreună cu soţul ei, Toma Peiu, strănepotul personajului principal. Pelicula descrie trecutul emigraţiei româneşti în SUA.
O femeie pleacă, la începutul lui 1900, în America, să-şi urmeze soţul, un pantofar, deşi era însărcinată în 7 luni. Povestea a stat la baza scurtmetrajului „O Lume Nouă“, realizat de Luiza Pârvu (27 de ani) împreună cu Toma Peiu (26 de ani) şi alături de colegii ei de la masterat, de pe patru continente, care au muncit ca voluntari.
Scurtmetrajul s-a turnat în doar trei zile în cea mai veche clădire din New York, ferma Wyckoff (1652).
Luiza Pârvu este masterandă la Şcoala de Arte Tisch la Universitatea din New York, unde au învăţat regizori de referinţă ai cinematografiei mondiale, precum Martin Scorsese, Oliver Stone şi Woody Allen.
Vederea din 1926
Filmul a fost făcut în colaborare cu soţul ei, Toma Peiu, scenarist şi producător, inspirându-se dintr-o poveste reală care aduce în atenţie un fenomen foarte actual:
emigraţia românilor care nu reuşesc să-şi câştige pâinea cea de toate zilele acasă, în ţară, şi care speră să se căpătuiască în alte ţări. Scurtmetrajul descrie istoria primilor emigranţi români, cei din Ardeal, plecaţi în căutarea visului american.
Totul începe cu o vedere trimisă, în aprilie 1926, de Ana Ciotloş, sora stră-străbunicii lui Toma Peiu, în satul mureşean Ţigmandru.
Însă pe lângă subiectul filmului, eforturile depuse pentru realizarea lui au un iz de poveste şi sunt o lecţie despre ce înseamnă să dai o mână de ajutor, să respecţi trecutul, lecţie învăţată de pe băncile şcolii.
Cum începe o lume nouă în realitate şi în film
Filmările pentru scurtmetraj s-au terminat în noiembrie 2013. Regia îi aparţine Luizei, iar scenariul şi producţia sunt munca soţului ei.
„Sora stră-stră-bunicii mele a emigrat în SUA, în 1908, urmându-şi soţul, care plecase cu un an înainte. Satul Ţigmandru, astăzi în judeţul Mureş, se afla pe atunci în Târnava Mică, Ungaria. Personajul a fost, însă, doar «punctul de pornire» al căutărilor noastre în trecutul emigraţiei româneşti în SUA: căutându-i urmele în registrele vămilor, la primării, tribunale sau în anunţuri de mică publicitate, am dat peste foarte multe poveşti cu totul remarcabile, ale unor călători sau emigranţi români din aceeaşi perioadă“, mărturiseşte soţul Luizei, Toma Peiu.
Ce i-a uimit pe amândoi a fost că femeia a plecat de una singură, pe urmele soţului ei, în nişte condiţii şi într-o epocă în care ziua de mâine părea mult mai fragilă decât cea de azi, iar o călătorie peste Atlantic semăna mai mult cu una pe Lună. I-a impresionat şi faptul că, deşi plecaţi peste mări şi ţări, primii emigranţi români au ţinut, vreme de decenii bune, legătura cu cei de acasă, din satul natal.
Americanii care poartă numele unui ardelean
S-au documentat ca la carte, realizarea filmului fiind, pentru ei, o aventură plăcută. Au căutat urmele emigranţilor ardeleni.
Ei au luat legătura şi cu urmaşi de-ai celor plecaţi în America în urmă cu un secol, nu doar cu cei ai surorii stră-străbunicii lui Toma Peiu.
„N-am avut ocazia să mă întâlnesc direct cu descendenţii Anei, pentru că familia «ramificată» de aici e risipită pe întreg teritoriul SUA, cu precădere în centrul şi nord-vestul ţării, dar am luat legătura cu unii dintre ei. De exemplu, una dintre nurorile ei, în vârstă de aproape 90 de ani, încă mai trăieşte în Sharon, Pennsylvania, oraşul în care s-au stabilit şi au locuit cei plecaţi la 1907 din Ţigmandru. E interesant de remarcat că numele lor, «Chotlos», transliterarea lui «Ciotloş», nu mai există în familia noastră, în România, însă în SUA zeci de urmaşi ai Anei poartă acest nume“, explică Toma Peiu.
Dorinţe şi surprize
Filmul va fi gata în primăvara acestui an. În ţară, cei doi spun că s-ar bucura mult dacă „O Lume Nouă“ ar fi proiectat la TIFF, din Cluj-Napoca, un festival foarte drag lor, de care îi leagă multe amintiri plăcute.
„Nu ar exista o gazdă mai bună pentru premiera acestui scurtmetraj, atât din punctul de vedere al organizării şi importanţei evenimentului – din a cărui echipă m-am bucurat să fac parte patru ani –, cât şi al oraşului şi publicului la festival. Dar rămâne să vedem cum şi când vom reuşi să finalizăm post-producţia şi să îl avem gata de proiecţie“, spune Toma Peiu.
Scurtmetrajul a fost făcut cu bani din donaţii din partea străinilor, dar şi a celor care au crezut în proiectul lor. Unii dintre aceştia din urmă sunt şi bunicii lui Toma, familia Oprea din Sighişoara.
„Bunica mea, Rodica Oprea, este strănepoata de mătuşă a Anei, adică sora Anei a fost bunica bunicii mele. Bunica s-a mutat, în 1991, din Bucureşti în Ţigmandru, Mureş, satul bunicilor ei, a fost una dintre susţinătoarele fervente ale acestui proiect. Alături de bunicul, ne-a făcut o donaţie-surpriză destul de consistentă şi cu totul neaşteptată: s-a dus la bancă, ne-a pus bani în cont, iar apoi m-a sunat ca să verific că apar pe card! Este persoana căreia îi dedicăm acest film şi de la ale cărei poveşti şi incredibilă arhivă de familie a pornit totul. În plus, ea a fost cel mai bun prieten al meu până în adolescenţă şi orice am făcut şi aş face i se va datora şi ei, într-un fel sau altul, aşa cum li se va datora şi părinţilor mei, care au făcut tot posibilul să îmi înţeleagă toate alegerile de viaţă, chiar dacă nu le-a fost mereu foarte uşor“, mărturişeşte producătorul filmului.
Motivele din spatele acestui film sunt multe. Însă cel mai important este că realizatorii vor ca povestea primilor emigranţi români să fie cunoscută.
„Şi azi, milioane de oameni îşi părăsesc locurile de baştină, mai mult sau mai puţin forţaţi de condiţiile de viaţă, cu speranţe şi aşteptări mari, care de multe ori sunt retezate brutal. Am făcut acest film pentru că vrem mult ca această poveste să fie spusă. Deşi nu suntem bogaţi, am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a o aduce la viaţă. A fost de departe cel mai «muncit» film al nostru de până acum“, povesteşte Toma Peiu.
Au făcut împreună patru filme
„O Lume Nouă“ este al patrulea film pe care cei doi soţi, Luiza Pârvu şi Toma Peiu, îl fac împreună. Trei dintre scurtmetrajele pe care le-au făcut au fost lansate până acum în circuitul festivalier: „Aniversarea“ (2010), „Draft 7“ (2011) şi „My Baby“ (2013). Acestea au fost proiectate la peste 80 de festivaluri şi evenimente de film din lume. „Aniversarea“, un film produs fără buget, a luat un premiu important în competiţia Festivalului de la Abu Dhabi.
„Draft 7“ a fost proiectat în selecţia Festivalului de Film de la Karlovy Vary şi i-a adus Luizei nominalizarea la Premiul Gopo „Tânăra Speranţă“. „My Baby“ a fost selecţionat, în 2013, la 32 de evenimente, fiind proiectat la Cinema Jove (Valencia), la Festivalul de Film de la Erevan sau la Festivalul Directorilor de Imagine „Camerimage“ din Bydgoszcz, Polonia. Scurtmetrajul „My Baby“ a avut premiera nord-americană în cadrul Festivalului „Making Waves“, de la Lincoln Center din New York.
Parcursul străbunicii
Acţiunea filmului este plasată la finalul lunii decembrie în anul 1907. Ana Ciotloş (foto), în vârstă de 20 de ani, interpretată de Olimpia Melinte, călătoreşte însărcinată dintr-un sat din Transilvania până în SUA, în vestul statului Pennsylvania, pentru a-şi întâlni soţul, pe Pavel. La destinaţie este aşteptată de vărul acestuia, Petru (Florin Penişoară), cizmarul satului lor.
Măcinat de conflictul dintre propriile sentimente şi datoria morală, Petru încearcă să o protejeze pe Ana, amânând să îi transmită o veste care îi va schimba viaţa pentru totdeauna. Primarul micului oraş (Ion Ardelean) se interesează de soarta tinerei şi de sentimentele lui Petru pentru ea.
„Lumea Nouă nu este doar un tărâm al promisiunilor, dar şi unul al capcanelor“, a povestit Luiza.
Drumul din Craiova până la New York
Tânăra regizoare din Craiova, Luiza Pârvu, a ajuns pe pământ american în 2012, cu o bursă de studiu la Şcoala Tisch, instituţie cotată drept a treia şcoală din lume ca valoare în lumea cinematografică.
„Am ajuns să studiez la Şcoala de Arte Tisch din cadrul Universităţii New York printr-un cumul de evenimente fericite care s-au întâmplat pe parcursul anilor de facultate: de la realizarea filmelor «Aniversarea» şi «Draft 7», care au făcut parte din portofoliul pentru admitere, până la interviul cu comisia de la New York, urmat de câştigarea bursei de studii. Familia a fost tot timpul alături de mine, iar împreună cu soţul meu, Toma Peiu, am decis să ne mutăm la New York şi să începem această aventură“, a povestit Luiza Pârvu.
Din clasa a XI-a, a vrut să facă regie de film
Luiza beneficiază de Bursa Decanului, oferită în mod excepţional în 2012 de universitatea americană. Această bursă înseamnă că românca poate urma programul fără să plătească taxa de studii.
Părinţii ei povestesc că primul film la cinematograf pe care l-a văzut a fost „Titanic“, iar, de atunci, Luiza a strâns toate biletele de filme la care a mers. „Noi am încurajat-o tot timpul, iar în clasa a XI-a am aflat că vrea să facă Regie de Film. Şi-a găsit regizori, şi-a găsit profesori“, mărturiseşte Gheorghe Pârvu, tatăl Luizei.
Pentru tânăra regizoare, România este locul în care s-a format şi a învăţat să facă filme. Spune asta cu zâmbetul pe buze. Recunoaşte că a muncit mult ca să ajungă atât de departe: la 27 de ani are deja şapte scurtmetraje în palmares, patru fiind apreciate de critici – şi că dacă ar fi să o ia de la început ar alege acelaşi drum. „«Dry Bones», «Alma» şi «O Lume Nouă» sunt trei scurtmetraje pe care le-am filmat în 2013, se află în post-producţie şi urmează să fie lansate în 2014. Celelalte patru filme,«Vera vs Ursul de Bibliotecă», «Aniversarea», «Draft 7» şi «My Baby», au participat la peste 80 de festivaluri din lume. Tema majoră a acestor producţii este comunicarea, care se camuflează în situaţii diferite şi în genuri diferite, de la comedie romantică, la dramă şi experiment narativ“, explică masteranda.
Avantajul de a te fi născut în România
Olteanca mai povesteşte că oamenilor care nu au bani le este foarte greu să realizeze ceva în America.
„Trebuie să pleci de la un anumit nivel şi asta – din punctul meu de vedere – este meritul ţărilor europene. Dacă nu m-aş fi născut în România, probabil că nu aş fi putut să fac vreodată filme, provenind dintr-o familie cum este cea în care m-am născut. New York nu este un oraş foarte primitor, adaptarea la regulile de aici poate fi un «duş rece», însă odată ce treci de primul «şoc», ajungi să apreciezi lucrurile pe care nu le găseşti altundeva. Nu ştiu dacă America este ţara tuturor posibilităţilor, însă te poate face să visezi şi să crezi că nimic nu este imposibil de realizat. În asta constă diferenţa majoră de mentalitate dintre «ei» şi «noi»“, a mai spus singurul cineast român masterand al prestigioasei Universităţi de Film din New York.
„Meseria noastră se învaţă la nesfârşit“
Luiza Pârvu zice că nu îşi doreşte să ajungă la Hollywood şi crede că visătorii asta caută: să se realizeze pe cealaltă coastă a continentului.
Visează să ajungă un regizor bun şi să înţeleagă mai bine cum se poate preda cinematografia. „Am vrut să simt pe propria piele cum se face şcoală şi cum se lucrează în sistemul independent american − «fratele vitreg» al Hollywood-ului. Am învăţat cum se lucrează aici, dar şi care sunt condiţiile pe un platou de filmare“, adaugă Luiza Pârvu.
„La început a fost visul. Am visat că voi face filme. Cred că orice faci în viaţă trebuie să înceapă cu această dorinţă de a face, cu acest vis... altfel nu prea are cum să se întâmple. Să faci un film înseamnă să te dedici total, luni sau ani de zile, unui vis, unei idei a cărei formă exactă rămâne învăluită în mister până în momentul în care vezi genericul curgând pe ecranul de cinema“, punctează tânăra regizoare.
Tânăra de 27 de ani din Craiova spune că nu va uita niciodată de unde a plecat, iar toate gândurile ei şi ale lui Toma sunt legate de ţară.
„În lunile următoare vom începe să pregătim serios un film de lungmetraj (n.r. – debutul lor în lumea lungmetrajelor), «Plouă la Ţigmandru», pe care ne-ar plăcea să îl putem realiza în regim de coproducţie româno-americană, cu un subiect mixt: aşa cum este şi viaţa noastră. Am învăţat că meseria noastră se învaţă la nesfârşit, cu fiecare cadru din fiecare film pe care îl facem, alături de zecile de oameni fără ale căror contribuţii artistice şi tehnice nimic nu ar fi posibil.“
Mai puteţi citi:
FOTO Irlandezul care face festival pe banii lui la Săpânţa
EXCLUSIV Vampirii din Transilvania, ucişi de propriul mit
FOTO O englezoaică promovează Transilvania: de la Dracula la handmade
FOTO Meşteşugarii care aduc şezătoarea în mileniul trei. Ucenic la 10 ani
FOTO Povestea mănăstirii care veghează Clujul de aproape o mie de ani
Băile Someşeni, staţiune pentru englezi
FOTO Parcul clujean premiat la Olimpiada deschisă de Hitler
FOTO Povestea Lacului fără fund
Se încarcă comentariile...
