UPDATE Derby-ul Clujului, cel mai vechi din fotbalul românesc, vine cu restricţii rutiere. Scandal între suporteri şi jandarmi în centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni seara, de la ora 21.00, pe stadionul din cartierul clujean Gruia se întâlnesc echipele CFR Cluj, înfiinţată în 1907, şi Universitatea Cluj, înfiinţată în 1919. Acesta este cel mai vechi derby din fotbalul românesc.

UPDATE 18.53 Purtătorul de cuvânt al grupării mobile de jandarmi din cadrul IJJ Cluj, Ilie Milici, spune că trei suporteri ai Universităţii Cluj au fost reţinuţi pentru puţin timp, iar apoi li s-a dat drumul după ce au fost amendaţi. Fiecare dintre cei trei au primit o amendă în valoare de 3.000 de lei pentru împiedicarea organelor de ordine publică să-şi desfăşoare activitatea.

Potrivit stiridesport.ro, lucrurile au scăpat de sub control pe Bulevardul Eroilor, acolo unde aproximativ 200 de fani ai şepcilor roşii se pregăteau, în jurul orei 18.00, să pornească spre cartierul Gruia, unde va avea loc partida. În momentul în care unul dintre fani a aprins o torţă colorată în mijlocul zonei pietonale, aproximativ 20 de jandarmi s-au repezit pentru a-l reţine. În sprijinul fanului au sărit şi ceilalţi suporteri şi a ieşit scandal.

O imagine sugestivă (credit foto: Daniel Rus, stiridesport.ro), mai jos:

image

Circulaţia rutieră va fi închisă de luni, 29 septembrie, la ora 18.00, cu excepţia riveranilor, pe străzile adiacente stadionului „Dr. Constantin Rădulescu” din cartierul clujean Gruia - pe străzile Emil Racoviţă, Mecanicilor, Romulus Vuia, C.A.Rosetti,  Gruia, Baia Mare, Migdalului, Magaziei, Trâmbiţaşului, strada Vântului şi strada Kovari Laszlo.

Partida dintre CFR Cluj şi U Cluj va începe la ora 21.00. Palmaresul general este de 28 de jocuri in Liga 1, cu 13 victorii pentru CFR, 11 remize si 4 victorii U Cluj. Primul meci in Liga 1 este considerat cel din 7 decembrie 1947, Ferar - U 1-3. In iarna lui 1947/1948, Ferar a fuzionat cu CFR Cluj, astfel ca in retur avem parte pe deplin de primul duel la cel mai inalt nivel, U - CFR Ferar 2-4. In sezonul urmator ambele echipe au retrogradat, asa se face ca se vor reintalni pe prima "scena" abia pe 18 octombrie 1969, U - CFR 0-0. Cinci partide s-au incheiat fara gol in istorie, ultima in turul editiei trecute, potrivit sport.ro.

Reprezentanţii poliţiei clujene au anunţat că vor fi mobilizaţi peste 140 de poliţişti pentru  asigurarea ordinii.

Mai puteţi citi:

EXCLUSIV Cel mai vechi derby local din România, subiect de licenţă: „Factorul etnic nu face din U Cluj şi CFR Cluj un câmp de bătălie româno-maghiar“

Scrisoare deschisă către suporterii echipei CFR Cluj: „Suporterii noştri ar putea lua exemplul suporterilor "U"-işti pentru care am toată admiraţia“

FOTO-VIDEO. UPDATE Derby-ul Clujului: CFR Cluj a învins cu 2-1 pe Universitatea Cluj

CFR Cluj – „U“ Cluj 3-1: Universitatea a părăsit Liga I cu o durere imensă

Derby în instanţă: Fanii “U” Cluj vor să dea în judecată CFR Cluj


 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite