Liderul Partidei Romilor Cluj, Aurel Pascu, iniţiatorul Romanian Gipsy Reality, a declarat, marţi, la lansarea televiziunii online, că una dintre emisiunile postului se va desfăşura în limba romani.

"Am văzut că realităţile din cadrul etniei rome nu sunt reflectate exact aşa cum sunt şi de aceea am deschis această televiziune, Romanian Gipsy Reality, chiar de Ziua Internaţională a Romilor, 8 aprilie. Avem un studio special amenajat, iar noua televiziune va avea buletine de ştiri şi, printre altele, trei emisiuni pe săptămână de câte o oră şi jumătate. Una dintre ele, «Gelem, gelem», care este şi titlul imnului ţiganilor, «Mă duc, mă duc», va fi în limba romani", a afirmat el, citat de Mediafax.

Grila de programe va fi "una dinamică, cu dezbateri pe teme de educaţie, artă, economie".

Pascu a mai afirmat că integrarea socială a romilor se va putea face şi prin această televiziune: "E timpul ca lumea să vadă şi viziunea etniei rome asupra evenimentelor din societatea românească“.

În cadrul televiziunii vor fi angajaţi studenţi romi sau absolvenţi romi ai Facultăţii de Jurnalistică de la Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca.

Site-ul televiziunii rome online, AICI.

Mai puteţi citi:

Şeful Partidei Romilor din Ardeal îi cere lui Victor Ponta înfiinţarea unui minister al romilor