Cluj: Festivitate de absolvire pe stadion, cu focuri de artificii (FOTO/VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunele stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” au răsunat, aseată, de serenade studenţeşti, la festivitatea de absolvire a studenţilor medicinişti.

Timp de teri ore, cei 1.300 de absolvenţi medicinişti, alături de alte mii de persoane, au sărbătorit finalizarea studiilor, într-o atmosferă grandioasă, cu focuri de artificii şi ropote de aplauze. 

Pe parcursul ceremoniei, absolvenţii au interpretat diverse melodii, precum imnul echipei de fotbal CFR Cluj, „Ţărăncuţă, Ţărăncuţă", sau „Puşca şi cureaua lată", toate cântecele fiind adaptate cu versuri despre viaţa de student medicinist.

Studenţii au fost ajutaţi la interpretare de premierul Emil Boc, prezent la gală. Acesta nu a rămas, însă, nerăsplătit, primind în schimb o eşarfă galbenă cu inscripţia „Promoţia 2009”, de la absolvenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

Urmăriţi, mai jos, două înregistrări video de la eveniment, precum şi o galerie foto.



În cadrul ceremoniei, şefii de promoţie de la cele cinci facultăţi ale UMF au primit din partea decanilor diplome şi premii în bani. Festivitatea s-a încheiat cu depunerea jurământului hipocratic, rostit în cor de cei peste 1.300 de absolovenţi, după care cheia Universităţii a fost predată generaţiilor următoare. La final a avut loc un foc de artificii.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite