Ce este cu adevărat fericirea şi cum ajungem la ea. Preot: „Hristos a venit să şocheze, să scandalizeze, să dărâme mentalităţi“
0Cu toţii căutăm să fim fericiţi. Iar fericirea o căutăm în cărţi, în filme, în ochii persoanelor dragi, în anumite stări. Nu există o „reţetă“ a fericirii, ci doar reţete, aşa cum fiecare om e genetic diferit de celălalt. Însă cum putem găsi şi păstra fericirea? Împreună cu un preot din Cluj am luat acel pasaj din Biblie numit „Fericirile“ şi l-am tradus în limbajul anului 2016.
„Rafturile librăriilor sunt inundate de cărţi cu reţete de descoperit fericirea şi, cu toate acestea, lumea e plină de oameni nefericiţi care, fie îşi proclamă public drama, fie şi-o trăiesc singuri sub forma anxietăţii, depresiei sau altor suferinţe sufleteşti. Exista o reţetă încă nedescoperită a fericirii? Sau instrumente de măsurat intensitatea sau volumul de fericire?“, se întreabă preotul Dorel Gălan din Cluj. E o întrebare pe care i-o adresează, uneori, şi unii enoriaşi.
Plecând de la exemple din cărţile sfinte, de la idei aprig dezbătute de filosofi, psihologi şi teologi, „Adevărul“ vă prezintă un serial, „Duhovnic online“, cu teme religioase explicate oamenilor pe înţelesul anului în care trăim, cu ajutorul preotului Dorel Gălan din Cluj, dar şi a altor specialişti în diverse domenii. Împreună vom încerca să vă spunem de ce „drumul spre iad e pavat cu bune intenţii“, care este decalogul omului modern şi povestea din spatele unor simboluri creştine, unde e limita compromisului/libertăţii şi de unde începe păcatul/cenzura, dar şi cum îi putem aduce pe cei mai mici dintre noi aproape de biserică fie că se numeşte ea ortodoxă, greco-catolică, catolică, reformată, musulmană, budistă şi lista poate continua.
Dacă în primele materiale v-am vorbit despre ispitele omului modern, de ce „drumul spre Iad e pavat cu bune intenţii“ şi care sunt cele 10 porunci ale creştinului în 2016, în acest al patrulea articol vă vom prezenta ce este, cu adevărat, fericirea şi care este drumul spre ea plecând de la cele 9 Fericiri din Biblie, cealaltă „ faţă“ a decalogului.
”Dacă Decalogul din Vechiul Testament este formulat negativ – fiecare poruncă începe cu «să nu», în Noul Testament sunt formulate pozitiv 9 sentinţe numite Fericiri – fiecare începe cu «Fericiţi sunt...». Ele reprezintă modelul creştin al abordării situaţiilor de viaţă”, afirmă preotul clujean.
„Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor“ „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia“ „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul“ „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura“ „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui“ „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu“ „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema“ „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor“ „Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru mine“
Fiecare om vrea ca acţiunile sale să aibă efecte. Aşteptări, le-ar spune unii, sau obiective, alţii. „Cert e ca, obiectivele conştientizate, antrenează un întreg complex emoţional. Datorită capacităţii noastre imaginative putem să proiectăm asupra noastră şi cum ne vom simţi în momentul atingerii unui scop. Scurtcircuitul intervine însă în clipa în care, între aşteptările noastre şi rezultate se înregistrează o diferenţă. Acea diferenţă între ideal şi realitate se traduce sub forma de suferinţa sufletească, nefericire“, explică părintele.
Soluţia? „E dată de calitatea dialogului interior al fiecăruia, altfel spus, de felul în care îţi vorbeşti ţie însuţi referitor la ce ţi se întâmplă. În funcţie de cât de mare e impactul dialogului interior asupra ta, reinterpretarea situaţiei poate relativiza ceea ce în mod obişnuit ai dramatiza. E posibil ca ceea ce azi ţi se pare nefericire, prin reinterpretarea realităţii, mâine să fie tolerabil, iar peste un an să fie inclus pe lista «amintirilor care nu mai dor». Iată cum calitatea vieţii e dată de calitatea dialogului interior!“, apreciază preotul.
Ce spun Fericirile
1. Sărăcia cu duhul. Îngerul, clona şi savantul
Această exprimare a primei Fericiri nu se traduce prin prostie, sărăcie cu intelectul, cum s-ar crede. Preotul consideră că textul acestei fericiri se traduce prin modestie.
„Hristos Însuşi apreciază înţelepciunea şi dimensiunea ei practică: «omul înţelept îşi zideşte casa pe stâncă». «Sărăcia» o înţelegem mai bine prin opusul ei «plinătatea de sine», vanitatea, orgoliul, mândria. Vă dau un exemplu ca să fie şi mai clar: un savant a descoperit secretul clonării oamenilor şi auzind că îl caută îngerul morţii, a fugit în laborator şi a făcut uite 12 copii identice cu sine. Îngerul era pus în încurcătură, dar ştia slăbiciunile omeneşti. Aşa că a zis adresându-se celor 13: «Toată strategia ta are o mare eroare!». «Care?», a strigat unul din cei 13....Opusul acestui tip de atitudine este «sărăcia cu duhul»“, afirmă Gălan.
2. Cei ce plâng. „Atunci încetăm să creştem, începem să murim“
În opinia sa, tristeţea ca expresie a disperării este un păcat capital. „Plânsul eliberator, dătător de sens, se refera la cultivarea unei sensibilităţi faţă de propriile fapte şi aprecierea lor în forul interior al conştiinţei. Lacrimile pot să indice şi acea stare tensiune prin care se evită plafonarea pentru că atunci încetăm să creştem, începem să murim“, este de părere preotul.
3. Blândeţea. „«Yesman-ismul» nu e o expresie a blândeţii“
Să fii blând nu înseamnă că nu ai coloană vertebrală. „Blândeţea nu exclude forţă, impetuozitate, entuziasm, curajul exprimării unei opinii. O societate ai cărei membri sunt crescuţi cu teama exprimării opiniei, e condamnată la rigiditate. Conformismul, «yesman-ismul» nu sunt expresii ale blândeţii“, susţine Gălan.
4. şi 8. Foame şi setea. „«Nu e adevărat!» sau «Nu ai dreptate!» se traduc de obicei cu «nu îmi convine!»“
Cele două cuvinte care te duc cu gândul la satisfacerea nevoilor de bază sunt metafizic vorbind o expresie a aspiraţiei după dreptate.
„«Dacă vrei să spui adevărul, pregăteşte-te să suferi!». Oamenii invocă principiile dreptăţii sau adevărului pentru a-şi impune propriile voinţe. «Nu e adevărat!» sau «Nu ai dreptate!» se traduc de obicei cu «nu îmi convine!»“, subliniază preotul ideea din spatele textului celor două fericiri.
5. Cei milostivi. „Copilăria înseamnă fericire“
Potrivit acestuia, interacţiunile umane presupun trei ipostaze: omul contra omului (ura), omul pe lângă om (indiferenţa) şi omul pentru om (mila). Mila, continuă preotul explicaţia, are două nuanţe, atât cel de sentiment - în Noul Testament, versiunea greacă, ideea fiind redată prin verbul «a avea măruntaie; a simţi» -, cât şi cel de acţiune – prin expresia a face milă, a da.
„Mila presupune ieşirea din carapacea lui «eu» , sub toate aspectele, egoism, egocentrism, egolatrie - cultul personalităţii - ceea ce nu ne e, tot timpul, la îndemnă pentru că suntem natural focalizaţi pe propriile nevoi. Empatia înseamnă capacitatea de a rezona emoţional cu cel din faţa ta. Ne naştem extrem de empatici - copilul mic plânge dacă îşi vede mama plângând. Asta pentru ca permeabilitatea lui emoţională e extremă.
«Mai fericit este a da decât a lua», se spune în Faptele Apostolilor 20:35. Prin urmare, putem interpreta această fericire şi ca pe o invitaţie la redescoperirea stării de copil a eu-lui nostru pentru că, până la urmă, copilăria înseamnă fericire“, afirmă preotul.
6. Curăţia inimii. ”Realitatea ne arată nevoia cultivării inteligenţei emoţionale”
„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu", aşa sună a şasea fericire. În acest context, inima e sălaşul trăirii emoţionale, locul de unde se nasc emoţiile, iar emoţiile nasc, la rândul lor, gânduri, iar gândurile duc la emoţii şi tot aşa. ”Realitatea ne arată nevoia cultivării şi a celeilalte forme a inteligenţei, cea emoţională - cum mă situez în raport cu mine însumi şi cu ceilalţi. Curăţia inimii poate fi citită şi în aceasta cheie a cultivării competentelor emoţionale, a autocunoaşterii, cooperării, toleranţei“, afirmă preotul.
7. Cei ce fac pace. „Când discuţia a trecut, a trecut!“
Cu riscul de a fi urâţi de ambele părţi, oamenii care împacă oameni dau dovadă de mare curaj. Preotul Gălan vede în conflict o realitate intrapersonală (cu tine însuţi), alta interpersonală (între cel puţin doi combatanţi) şi o a treia, transpersonală (păcatul - ca expresie a conflictului cu Creatorul).
„Vă dau câteva modalităţi de prevenire şi de aplanare a unui conflict. Primul ar fi un mesaj de tip «eu» şi descrierea unui comportament: «observ că în ultimele 3 zile ai întârziat o oră» faţă de mesajul de tip «tu» şi etichetare persoanei care are un tip de comportament: «eşti un iresponsabil/neserios». Tu ca om ai dreptul să spui cum te simţi, însă când discuţia a trecut, a trecut!“, consideră preotul.
9. Ultima „fericire“. „Biserica nu poate să fie «de gaşcă» doar pentru a plăcea societăţii“
Această ultimă fericire analizează statutul creştinului în lume. „Hristos a venit să şocheze, să scandalizeze, să dărâme mentalităţi, iar un astfel de demers a presupus rezistenţa la schimbare (persecuţii împotriva creştinilor, campanii de denigrare etc). Biserica trebuie să aibă un demers clar orientat înspre societate, altfel am asista la un veritabil «Alzheimer religios» - bolnavul e prezent, dar nu «e de faţă». În acelaşi timp, Biserica nu poate, pur şi simplu, «să fie de gaşcă» doar pentru a plăcea societăţii. Mesajul ei, indiferent de epocă, rămâne acelaşi: «transformaţi-vă/schimbaţi-vă/pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor»“, este de părere preotul clujean.
Concluzii
Plecând de la cuvintele lui Aleksandr Soljeniţîn - care după anii din Gulag a exclamat „Binecuvântată, fii, închisoare!“- şi de la romanul lui N. Steinhardt care şi-a numit experienţa din temniţă „Jurnalul fericirii“ - , pentru preotul clujean Dorel Gălan, fericirea este o decizie personală, iar unul din „ingredientele“ care aduc fericirea este credinţa:
„Pentru cei care cred, managementul propriei fericiri e o chestiune mai simplă: în demersul tău nu eşti singur, ci ai conştiinţa unei pedagogii supreme, conştiinţa care te ajută să nu cazi în deznădejde. Iată cum credinţa poate să fie un «ingredient» al reţetei fericirii“.
Mai puteţi citi:
Fiecare om se defineşte din prisma propriilor credinţe, valori şi principii care îi determină modul de a gândi, de a lua atitudine şi de a se comporta sau acţiona. Fiecare are propriul decalog după care îşi trăieşte viaţa.
Beţia puterii, renunţarea la propriile valori în goana după avuţie şi dorinţa de a obţine putere şi bogăţie fără cel mai mic efort sunt tentaţiile cu care se luptă omul anului 2016. Tot ele, dar formulate în limbajul nebiblic al mileniului trei, sunt cele trei încercări la care diavolul l-a supus pe Iisus în pustie.
„Fapte, nu vorbe“, spune o veche vorbă din bătrâni. La fel, şi gândurile de bine ale oamenilor trebuie să se materializeze în fapte, altfel sunt doar intenţii, zic preoţii. Amânarea sau practicarea războiul sub pretextul de a aduce pacea sunt câteva exemple prin care bunele intenţii clădesc un drum spre nenorocire.
Se încarcă comentariile...
