Cluj: Vecini terorizaţi de o „fabrică de başi”, fără autorizaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Vecini terorizaţi de o „fabrică de başi”, fără autorizaţie
Cluj: Vecini terorizaţi de o „fabrică de başi”, fără autorizaţie

Clubul „Decadence”  funcţionează de aproape un an fără orar avizat de Primărie. Zgomotul creat de club îi îngrozeşte pe vecini, care sunt obligaţi să adoarmă seară de seară pe ritmuri muzicale răsunătoare.

Clubul Decadence a fost inaugurat în luna decembrie a anului trecut, în locul fostului cinematograf „Steaua Roşie”, de la intersecţia străzilor Ploieşti şi Paris. Petrecerile continuă de atunci, deşi localul nu a primit nici până acum autorizaţie pentru orarul de funcţionare.

„Primăria nu a eliberat aviz pentru orarul de funcţionare al acestui club, fiindcă dosarul este incomplet”, ne-a declarat Oana Buzatu,  purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca. Clubul a găzduit până acum zeci de petreceri cu invitaţi speciali, printre care DJ şi interpreţi, dar şi partyuri private.

Petiţie împotriva clubului

Locatarii din vecinătatea discotecii s-au săturat să le sune muzica în cap în fiecare seară şi s-au revoltat. Paul Pop, unul din vecini, a făcut o reclamaţie la autorităţile locale. „Mirobolantul club este o fabrică de gălăgie şi de başi la maxim în miez de noapte”, a spus acesta.

Clujenii care locuiesc în apropierea discotecii nu s-au oprit aici. Potrivit unei femei ce locuieşte chiar vizavi de localul gălăgios, locatarii au realizat o petiţie, pe care a semnat-o şi ea, urmând ca aceasta să fie depusă la Primărie. „Ne deranjează zgomotul, normal, dar ce să-i facem? Se aude destul de tare. Zilele trecute a venit un vecin şi strângea semnături împotriva acestui club”, ne-a povestit Margareta Varga, femeia care locuieşte peste drum de club. Aceasta nu a putut să ne spună despre ce vecin e vorba, deoarece, spune ea, nu-i cunoaşte pe toţi din zonă.

O primă măsură: amenda

Una dintre reclamaţiile locatarilor a ajuns la destinaţie, şi anume la Poliţia Comunitară. Agenţii s-au deplasat la faţa locului, însă nu au putut emite amenzi deoarece nu s-au efectuat, încă, măsurători ale intensităţii sunetului. Poliţiştii au aplicat o amendă de o mie de lei pentru simplul motiv că clubul nu are autorizaţie pentru orar.

„ Amenda aplicată a fost de 1.000 lei, iar prin procesul-verbal încheiat s-a dispus intrarea în legalitate. În perioada imediat următoare se vor efectua măsurători sonometrice, iar în funcţie de rezultatul acestora se vor lua măsuri în conformitate cu prevederile legale”, ne-a precizat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

Patronul localului, Gheorghe Langa, nu a putut fi contactat, iar telefonul pentru rezervări al clubului nu poate fi apelat. Cu toate acestea, petrecerile continuă în localul de pe strada Piteşti. Chiar în această seară va avea loc retro party.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite