„Studenţii“ îl trimit pe Mandorlini în vacanţă
0Campioana a pierdut lamentabil în faţa nou-promovatei Sportul Studenţesc, iar italianul de 50 de ani este ca şi plecat de pe banca „feroviarilor”. Mandorlini ar fi al doilea tehnician care câştigă titlul cu CFR, dar nu apucă să pregătească formaţia din Gruia în Liga Campionilor, după Ioan Andone, în 2008.
Pe canicula din Regie, campioana CFR Cluj s-a topit precum o îngheţată! Tibi Bălan a profitat rapid de haosul din apărarea „feroviarilor" şi l-a executat cu sânge rece pe Nuno Claro. Nici duşul rece de la cabine nu a dezmeticit campioana. Varga a fost angajat excelent de Curelea, a şutat în transversala porţii lui Nuno Claro, iar Tibi Bălan a trimis balonul cu capul în plasă. Revenit la Sportul după un deceniu petrecut la Litex Loveci, Piacenza, Chievo şi Padova, Pătraşcu a executat apoi perfect o lovitură liberă, stabilind scorul final.
Nici clauza de 800.000 de euro nu-l salvează
În aceste condiţii, zilele lui Andrea Mandorlini sunt numărate, italianul având şanse minime să prindă primul meci din Liga Campionilor, de la 15 septembrie. Nici măcar clauza de reziliere pe care şi-a negociat-o în vară, în valoare de 800.000 de euro, nu-l mai poate salva pe tehnician. Motivul? Ea era valabilă doar în cazul în care Mandorlini era demis într-un moment în care CFR se afla pe unul dintre primele opt locuri, ceea ce nu este cazul acum.
Fostul jucător al lui Inter Milano, care câştigă la Cluj 400.000 de euro pe sezon, n-a obţinut decât un punct în ultimele trei etape, în condiţiile în care a jucat cu FC Timişoara, Astra şi Sportul! N-ar fi pentru prima oară când un antrenor care câştigă campionatul în Gruia nu apucă să conducă echipa în Liga Campionilor, acelaşi tratament fiindu-i aplicat şi lui Ioan Andone în 2008. Atunci, „Fălcosul" a fost înlocuit cu secundul Maurizio Trombetta.
Arbitraj cu cântec à la Radu Petrescu: trei eliminaţi
În minutul 27, centralul Radu Petrescu s-a făcut că nu vede gestul nesportiv al lui Culio, care l-a călcat pe Irimia, deşi veteranul era deja căzut pe gazon, iar campioana şi-a putut vedea de joc în efectiv complet. Totuşi, Petrescu l-a eliminat pe Tibor Selymeş, intrat pe teren să protesteze. Clujenii au terminat însă meciul în doar opt jucători de câmp, după ce Radu Petrescu i-a eliminat pe Traore (69), pentru o intrare criminală la Irimia, respectiv Cadu (77), pentru un presupus fault din postura de ultim apărător asupra lui Curelea.
3-0
Sportul Studenţesc: G. Niculescu - Ciupe, Patriche, Ghinga, Maxim - Cr. Irimia (Postolache 88), Pătraşcu (Cruceru 78) - T. Bălan (D. Lung 68), Ferfelea, D. Varga - Curelea. Antrenor: Tibor Selymeş.
CFR Cluj: N. Claro - Tony, Cadu, Alcantara, Panin - Dani (Kivuvu 46), Culio (Peralta 46) - Deac, Bastos, E. Kone (Bud 59) - Traore. Antrenor: Andrea Mandorlini.
Goluri: T. Bălan 22, 59, Pătraşcu 63
Eliminaţi: Selymeş 27, Traore 69, Cadu 77
Stadion: „Sportul": 1.500
Arbitru: Radu Petrescu