„În ţara asta, dacă nu faci scandal, nu obţii rezultate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcoala din Finişel, comuna Săvădisla, nu va mai fi desfiinţată în perioada următoare, după ce părinţii elevilor care învăţau aici au venit la Inspectorat să protesteze.

Pentru 104 elevi din satul Finişel, din comuna clujeană Săvădisla, prima zi de şcoală din semestrul al II-lea a început cu o zi de vacanţă. Părinţii nu i-au lăsat să meargă la ore şi i-au determinat să intre în grevă pe termen nedeterminat, deoarece Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj (ISJ) intenţiona să le comaseze unitatea cu cea din satul Hăşdate, situat la circa 10 kilometri distanţă. Aceştia afirmau, ieri dimineaţă, că nu îşi vor lăsa copiii la ore până când Inspectoratul nu schimbă planurile de comasare.

Oamenii s-au revoltat şi pentru că nimeni nu îi consultase în legătură cu desfiinţarea şcolii, despre care au aflat întâmplător. În această perioadă se stabilesc clasele pe anul şcolar viitor 2012/2013. De asemenea, părinţii sunt nemulţumiţi deoarece nu au putut comunica cu Vasile Bodea, directorul Şcolii Generale din Hăşdate, instituţie de învăţămând de care ţine Şcoala Generală din Finişel.

Unul dintre părinţii ai căror copii învaţă la Finişel, un consilier local din Săvădisla, Mihai Ungur, spune că nu şi-a lăsat ieri copilul să meargă la şcoală, deoarece nu e de acord cu comasarea unităţii de învăţământ din Finişel cu cea din satul Hăşdate. „La Finişel sunt mai mulţi copii, sunt 104 cu tot cu grădiniţă, la Hăşdate sunt doar 60-70. La Hăşdate sunt doar patru săli de studiu, la Finişel sunt opt. Unitatea de învăţământ din Finişel are încălzire centrală, gaz, bibliotecă şi nu e în zonă muntoasă ca acea din Hăşdate", spune Mihai Ungur.

Au obţinut ce au vrut

Locuitorii din Finişel vor ca unităţile de învăţământ să rămână cum sunt sau să fie desfiinţată şcoala cu mai puţini elevi (cea din Hăşdate). „Vrem să nu se desfiinţeze şcoala din Finişel. Am găsit şi o portiţă legală: unitatea poate să fie păstrată dacă există finanţare din partea primăriei", afirmă un alt părinte, Ani Simona Bordea, 34 de ani, casnică.

Atât ea, cât şi Mihai Ungur au fost ieri împreună cu alţi 14 părinţi la sediul ISJ Cluj. „Am fost chemaţi. Dacă nu făceam scandal, nu ne chemau. În ţara asta, dacă nu faci scandal, nu obţii rezultate repede", crede părintele.

După discuţia, ce a durat aproape o oră, cu inspectorul şcolar general, Anca Hodorogea, părinţii spun că sunt mulţumiţi. „Totul va rămâne aşa cum e. De la anul, elevii din Hăşdate vor învăţa la şcoala din Finişel. Directorul propusese ca două clase de la Hăşdate să fie comasate cu altele două de la Finişel, iar două clase de la Hăşdate să fie unite cu altele două de la Finişel", adaugă Ani Simona Bordea.

Totuşi, Inspectoratul Şcolar nu a susţinut această variantă, lasând decizia la latitudinea comunităţii. „Primăria propune reţeaua şcolară, nu Inspectoratul Şcolar", le-a spus Anca Hodorogea părinţilor.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Horia Corcheş, spune că procesul de comasare în zonă e justificat din cauza numărului redus de elevi şi e în folosul elevilor pentru a avea şanse egale la educaţie. „Soluţiile pe care comunitatea şi Primăria Săvădisla le vor găsi vor primi aviz favorabil din partea Inspectoratului Şcolar cu dezavantajele pe care şi le asumă părinţii, adică învăţământ în sistemul claselor simultane şi riscul neacoperirii în costuri", afirmă Horia Corcheş. Cert este că decizia de desfiinţare a unităţii şcolare din Finişel de anul şcolar viitor a fost anulată. 

Directorul, sub lupa ISJ

Directorul şcolii din Hăşdate, Vasile Bodea, spune că procesul de comasare e realizat conform Legii. „Populaţia şcolară e în scădere. Potrivit noii legi a educaţiei, trebuie să fie 12 elevi în fiecare clasă ca acea clasă să poată funcţiona. Am propus să unim şcolile şi s-au făcut propuneri. La propuneri ne-am împotmolit", afirmă directorul Bodea. Activitatea acestuia va fi verificată de ISJ, mai ales că părinţii au depus, ieri, o sesizare scrisă în care îl acuză de Vasile Bodea de management prost. „Din păcate, nu există disponibilitate de comunicare cu domnul director", afirmă Mihai Ungur, din Finişel.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite