Top. Cele mai profitabile firme, premiate de Camera de Comerţ şi Industrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrica de mezeluri Aldis a fost, în 2013, în clasamentul celor mai bune societăţi Foto:I.S.
Fabrica de mezeluri Aldis a fost, în 2013, în clasamentul celor mai bune societăţi Foto:I.S.

Peste 500 de firme din cele peste 5.000 existente în judeţul Călăraşi vor primi distincţii pentru activitatea desfăşurată în 2013.

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură(CCIA) Călăraşi a întocmit topul anual al celor mai profitabile societăţi, iar premianţilor le vor fi înmânate diplomele de excelentă, pe 3 octombrie, la restaurantul „La Sălcii”, începând cu ora 13.00.„ Cei mai buni agenţi economici, în funcţie de obiectul de activitate pe care îl au sunt incluşi în top. Este vorba despre firme mari, mici, mijlocii şi microîntreprinderi care au reuşit să se facă remarcate prin rezultate foarte bune“, spune Marian Drăgan, preşedintelele CCIA Călăraşi. Evenimentul se doreşte o continuare firească a celorlalte ediţii în care firmele din judeţul Călăraşi cu activitate remarcabilă nu au fost trecute cu vederea de autorităţi.

Aldis, marcă înregistrată

Renumit înainte de Revoluţie pentru carnea de porc, oraşul de pe malul Borcei a rămas în top şi după anii 90. Aldis, cel mai mare combinat de prelucrare a cărnii din România, cu capital 100% românesc a devenit o marcă înregistrată. Mezelurile de aici ajung pe mesele tuturor românilor. Dacă în vremea comunismului Călăraşiul era asaltat de bucureştenii care veneau să se aprovizioneze cu carne de porc de la Combinatul din Modelu, zorii capitalismului au deschis larg porţile afacerilor de succes.

Bazele imperiului Aldis au fost puse în anul 1991 de către răposatul George Naghi, fost lucrător în alimentaţie publică. În timp, Aldis a devenit un brand românesc de succes, în plină expansiune, atât pe piaţa românească, cât şi pe cea europeană.

Noţiuni care se identifică

Specialiştii explică faptul cum a ajuns în ultimii 20 de ani această companie să fie o ştampilă pentru Călăraşi: "Aldis Calarasi este reprezentarea unui concept care sintetizează succint ideea de forţă-energie-echilibru. Lider de piaţă prin produsele oferite, Aldis a reusit sî concentreze, să administreze şi să gestioneze o forţă de muncă uriaşă, ceea ce a asigurat echilibrul financiar al locuitorilor orasului. Tehnica specială de management şi capacităţile superioare de marketing au făcut din acestă societate o marcă, un simbol, o etichetă de notorietate pentru oraşul nostru", e de părere Nicoleta Archiudean, psiholog.

În opinia acesteia, compania ocupă un loc clar, distinct şi bine definit în minţile oamenilor prin calitatea produselor fabricate, prin extinderea permanentă a investiţiilor. "Desfacerea pe piaţa internă şi internaţională a produselor Aldis conferă ancore economice de stabilitate acestei industrii şi asigură caracterul competitiv al strategiilor de marketing. S.C.Aldis şi orasul Călăraşi sunt două noţiuni care se identifică şi se susţin reciproc", a precizat Nicoleta Archiudean.

Vă recomandăm şi:

România are mai puţine firme în topul primelor 500 de companii din Europa Centrală şi de Est, dar acestea au performanţe mai bune

Un business profitabil: topul celor mai mari firme de pază din România

Nemţii şi italienii domină topul multinaţionalelor prezente în România. În ce domenii activează firmele străinilor

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite