Scandal. Acordarea subvenţiei de 50% la abonamentele pentru elevi, inclusă pe ordinea de zi la şedinţa Consiliului Local

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Subvenţia se acordă pentru transportul public local FOTO Adevărul
Subvenţia se acordă pentru transportul public local FOTO Adevărul

Autorităţile locale au introdus, de urgenţă, pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local, care are loc joi, 28 septembrie, la ora 16.30, proiectul de hotărâre privind acordarea subvenţiei la abonamentele pe mijloacele de transport locale pentru elevii călărăşeni.

Proiectul de hotătâre, pus pe ordinea de zi şi la şedinţa din 30 august, a iscat un adevărat scandal între Primărie şi Consiliul Elevilor din Călăraşi, după ce a fost restras de la dezbatere, iar elevii trimişi la Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru a obţine tichetele de călătorie. Primăria încearcă să repare situaţia şi arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre ce va fi supus dezbaterii că "Primăria municipiului Călăraşi doreşte să vină în sprijinul elevilor care frecventează cursurile şcolilor din municipiul Călăraşi, şi conform legislaţiei în vigoare, Consiliul Local al municipiului Călăraşi aprobă subventionarea  tarifului cu 50 % pentru transportul cu mijloacele de transport în comun a elevilor din municipiul Călăraşi, în acest mod realizându-se una din măsurile de protecţie specială a acestei categorii de persoane ».  

Pierd suvbenţie cei care chiulesc

De asemenea, se menţionează în acelaşi document emis de Primăria Călăraşi, începând cu anul şcolar 2017, elevii din învăţământul obligatoriu, profesional şi liceal acreditat/autorizat, şcolarizaţi în instituţiile de învăţământ din municipiul Călăraşi, beneficiază pe tot parcursul anului calendaristic de subventionarea  cu 50% a abonamentele lunare pe mijloacele de transport public local de călători, aparţinând SC ALI TRANS COM SRL. Pentru acordarea subventiei  prevăzute la alin. 1, beneficiarii trebuie să aibă domiciliul/reşedinţa pe raza unităţii administrativ – teritoriale a municipiului Călăraşi.  Procedura privind eliberarea şi decontarea abonamentelor privind subvenşia   de 50%  pentru  elevii din învăţământul obligatoriu, profesional şi liceal acreditat/autorizat, şcolarizaţi în instituţiile de învăţământ din municipiul Călăraşi va fi efectuată conform Anexei nr. 1. Nu vor beneficia de subventia  prevăzută la alin 1 , elevii care au mai mult de 5 absenţe lunare.

Legea nu se respectă deloc

Pe de altă parte, Asociaţia Elevilor din Călăraşi a avut un punct de vedere în legătură cu această neînţelegere, arătând că aleşii locali fac o nouă gafă: "Primăria şi consilierii locali ar trebui să lucreze la un proiect de hotărâre coerent, astfel încât să se respecte legea, nu la regulamente care îi contravin. Subvenţia se acordă pe toată perioada anului calendaristic, tuturor elevilor, deci fără alte criterii. Iar respectarea legii nu e o opţiune, ci o obligaţie. Nerespectarea ei se plăteşte ca atare”, spun reprezentanţii elevilor.

De asemenea, Alexandra Tuţă, preşedintele Consiliului Elevilor din Călăraşi a criticat atitudinea autorităţilor, postând un mesaj critic pe o pagină de socializare: "Primăria Municipiului Călăraşi a dezinformat opinia publică, dând în luna august un comunicat de presă prin care susţinea că legea se respectă. Dacă se respectă, atunci de ce elevii îşi achiziţionează abonamente la preţ întreg?
Nu numai că legea nu se respectă deloc, dar ISJ nu are nicio competenţă în acest sens. Art. 105, alin. (2), lit. e) din Legea 1/2011 prevede foarte clar că finanţarea complementară se asigură de bugetele locale ale UAT-urilor, incluzând aici şi cheltuielile pentru transportul elevilor, iar acest lucru este întărit de art. 17, alin. (1), lit. i) din Legea 92/2007”.
 

Vă recomandăm şi:

Autobuzele firmei de transport public local din Suceava date afară din curtea proprie

Şedinţă de Consiliu Local. Tariful la biletele de călătorie în transportul public local, pe ordinea de zi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite