Peste 12 tone de îngrăşăminte chimice, depozitate necorespunzător, confiscate
0Administratorul unei societăţi din comuna Nana este cercetat penal după ce poliţiştii au descoperit că a depozitat necorespunzător peste 12 tine de îngrăşăminte chimice.
Pe 2 mai, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au desfăşurat un control pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor la protecţia mediului. Acţiunea a vizat modul în care sunt respectate prevederile legale de agenţii economici înregistraţi sau autorizaţi să efectueze operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor, precum şi descoperirea eventualelor nereguli privind păstrarea substanţelor şi deşeurilor periculoase ce ar putea afecta sănătatea populaţiei şi mediul înconjurător.
Astfel, în urma verificărilor efectuate a fost depistat un bărbat, de 38 de ani, din comuna Nana, judeţul Călăraşi, care, în calitatea de administrator, ar fi depozitat în condiţii necorespunzătoare 12.600 de kg de îngrăşăminte chimice. Poliţia a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţia plantelor numai ambalate şi în locuri protejate, iar întreaga cantitate de îngrăşământ chimic a fost indisponibilizată.